Administrație
Lucrări de asfaltare la Teiuș, după intervențiile la rețeaua de apă și canalizare
Primăria orașului Teiuș a anunțat care este stadiul lucrărilor de asfaltare pe strada Mihail Kogălniceanu, după intervențiile făcute de societatea de apă la rețeaua de apă și canalizare
Vremea bună a permis să fie turnat stratul de suport(binder)pe strada Mihail Kogălniceanu, strat ce este aproape gata.
”Vom continua turnarea asfaltului pe cei trei apendici ai străzii, până la intersecția cu strada Cuza Vodă pe care, dacă nu mai apar probleme la rețeaua magistrală nou realizată de Apa CTTA, vom reface in scurt timp rețeaua pluvială și vom moderniza strada!
La grădinița ,,Centru” lucrările la interior sunt aproape gata, iar odată cu noul mobilier ce urmează să vină vom avea condițiile mutării copiilor noștri, condiții sigure și civilizate”, au transmis reprezentanții Primăriei Orașului Teiuș.
Administrație
Un pod de aproape 6 metri ar putea fi contruit peste Valea Măgura, în comuna Poiana Vadului
Un pod de aproape 6 metri ar putea fi contruit peste Valea Măgura, în comuna Poiana Vadului
Primăria comunei Poiana Vadului a solicitat acordul de mediu de la APM Alba pentru construirea unui pod cu lungimea de 5,9 metri peste Valea Măgura.
Podul urmează să fie construit la racordul dintre drumul vicinal Bologi și drumul comunal D.C. 93, pentru a se crea accesul locuitorilor spre domicilii și la terenurile pe care le dețin în proprietate.
În momentul de față traversarea se realizează printr-o amenajare de trecere prin vad, ceea ce conferă o nesiguranță accesului, acesta fiind condiționat de apariția unor torenți, ce distrug amenajarea respectivă.
Perioada de implementare propusă este de 36 de luni.
Administrație
Municipiul Blaj, pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde
Municipiul Blaj, pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde
Blajul face un pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde.
Există deja, potrivit autorităților locale, o strategie corelată, care include: independența energetică, prin producerea de energie pentru consumul public, stații de reîncărcare pentru transportul electric și un sistem de iluminat stradal pe LED-uri, cu consum redus.
În centrul acestei strategii stă construirea parcului fotovoltaic, care va produce energie verde pentru toate obiectivele amintite.
Cele 81 de stații de reîncărcare, 6 stații pentru autobuze și microbuze și alte 8 stații ce vor fi amenajate la blocurile aflate în reabilitare termică, toate finanțate din fonduri europene, vor furniza energie pentru transportul electric.
Deși în Blaj există iluminat public pe LED-uri încă din 2013, pe fonduri europene, se dorește schimbarea tuturor lămpilor uzate.
Toate aceste poiecte, care aduc economii importante la bugetul local, prin reducerea cheltuielilor cu energia electrică, vor ajuta, conform autorităților locale, la atingerea unui obiectiv esențial pentru comunitatea noastră: „Blaj, oraș verde!”
Administrație
Cugirul, reprezentat la Conferința Internațională a Orașelor care Învață
Cugirul, reprezentat la Conferința Internațională a Orașelor care Învață
Directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu”, Diane Dobrean, a reprezentat orașul Cugir la a șasea Conferință Internațională a Orașelor care Învață, o rețea aflată sub înaltul patronaj UNESCO.
Evenimentul organizat în Al Jubail, Arabia Saudită, cu întregul sprijin al Comisei Regale, a prezentat modele și soluții pentru o educației pe tot parcursul vieții, în toate țările lumii, ca o metodă de dezvoltare sustenabilă a vieții de zi cu zi atât pentru prezent cât mai ales pentru viitor.
La conferința internațională a fost reprezentat și municipiul Reșița. Au fost peste 700 de participanți, din multe țări de pe toate continentele.
Schimbul de experiență a fost foarte bogat iar interacțiunea cu celelalte orașe a favorizat atât dezvoltarea relațiilor avute cu alte orașe care învață precum și stabilirea unor noi conexiuni cu orașele aflate în rețea din alte zone ale lumii Franța, Germania, Korea, Maroc, China, Camerun.
„Au fost zile pline și utile, alături de oameni care împărtășesc aceleași valori cu privire la educația pe tot parcursul vieții, un drept al tuturor, un mod de a oferi accesul la o viață mai bună, mai împlinită, iar comunităților o dezvoltare armonioasă și un mediu favorabil, plăcut și mai ales sănătos, rezilient cu mediul și sustenabil. Prin intermediul educației pe tot parcursul vieții dezvoltăm noi abilități și ne adaptăm la noi provocări, colaborând și contribuind activ la dezvoltarea societății! Educația este cea care ne oferă nu doar cunoaștere și împlinire cât mai ales înțelepciune, toleranță și bună ghidare în alegerea principiilor de viață”, a transmis Diane Dobrean.
-
Știriacum o săptămână
Tradiții şi superstiții: Ce să faci și ce nu trebuie să faci în sfânta zi de duminică
-
Știriacum o săptămână
Expresii românești: Care sunt originile și semnificația lor
-
Știriacum 6 zile
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni: De ce femeile nu trebuie să lucreze în ziua de 12 decembrie
-
Știriacum 2 săptămâni
Pregătește-ți ghetele pentru venirea lui Moș Nicolae: Moșul vine cu dulciuri și jucării dar și cu nuielușe
-
Știriacum o săptămână
Gara din Alba Iulia, o istorie care își are începuturile în anul 1868: În 8 decembrie sosea primul tren
-
Știriacum 5 zile
VINERI 13: Care sunt cele mai populare superstiții legate de această dată
-
Știriacum o oră
18 decembrie: Ziua minorităţilor naţionale din România
-
Știriacum 2 ore
18 decembrie, una dintre cele mai negre zile din istoria României