Rămâi conectat

Sport

O competiție de suflet, „Memorialul Iani Mitracu”, la a zecea ediție

Publicat

în

O competiție de suflet, „Memorialul Iani Mitracu”, la a zecea ediție

Marți, 10 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin intermediul Biroului Pregătire Profesională, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia și al Asociației Județene de Fotbal Alba, a organizat Memorialul ,,Iani Mitracu”, ediția a zecea.

Competiţia fotbalistică este una omagială şi are loc anual, păstrând vie amintirea lui Iani Mitracu, fost poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care, la data de 14 decembrie 2014, în timp ce participa la o activitate sportivă, a decedat.

Înainte de a răsuna fluierul de start, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere, în semn de recunoștință și respect, pentru polițiștii care, în timpul vieții, au dat dovadă de profesionalism și dăruire, fiind modele demne de urmat.

La competiția din acest an au participat opt echipe – Poliția Municipiului Alba Iulia, Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Sebeș, Poliția Orașului Teiuș, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos, Secția 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia și Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș.

La deschiderea competiției a fost prezentată activitatea lui Iani Mitracu și a colegului său, Florian Brumaru, ambii remarcându-se atât prin performanțele sportive cât și prin aportul deosebit în activitatea profesională în cadrul Poliției Române.

Meciurile turneului s-au jucat cu dăruire, pasiune și fair-play, iar la finalul competiției participanții au fost răsplătiți cu medalii, cupe și diplome.

Dedicați îndeplinirii fiecărui obiectiv propus, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia și-au adjudecat locul I. Cu aceeași determinare și implicare, polițiștii Serviciului Rutier au ocupat locul II. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, consecvenți și motivați, s-au clasat pe locul III.

Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Marius Grindeanu, din cadrul echipei Serviciului Rutier, iar cel mai bun portar a fost desemnat Alexandru Novac, din cadrul echipei Poliției Municipiului Alba Iulia.

Pentru organizarea acestui eveniment, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a beneficiat de sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Alba, Asociației Sportive „Dinamo” Alba și al Corpului Național al Polițiștilor Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Un meci special, CS Ocna Mureș vs. suporterii

Publicat

în

Un meci special, CS Ocna Mureș vs. suporterii

La final de an 2024 s-a desfășurat un meci de fotbal special între echipa CS Ocna Mureș și suporterii săi.

În acest meci, potrivit organizatorilor, fair-play-ul a fost la cote înalte și a rezultat un adevărat spectacol sportiv.

„Felicitări tuturor celor implicați – jucători, organizatori și suporteri – pentru crearea unui astfel de moment special! Astfel de meciuri nu doar că aduc bucurie, dar și întăresc legătura dintre comunitate și sport. Să aveți cu toții parte de un an cât mai rodnic. La mulți ani!”, a transmis Ciprian Orga.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Care sunt principalii marcatori ai Unirii Alba Iulia

Publicat

în

Principalii marcatori ai Unirii Alba Iulia: Albert Voinea, cel mai eficient om de atac

CSM Unirea Alba Iulia a încheiat anul 2024 pe locul 2 în seria a șaptea a ligii a treia de fotbal.

În cele 15 meciuri disputate până acum în sezonul competițional 2024-2025 uniriștii au marcat 31 de goluri, la care s-au adăugat reușitele din Cupa României.

Cei mai eficienți jucători uniriști au fost Albert Voinea – 11 goluri, Darius Indrei – 10 goluri și Răzvan Fetița – 9 goluri.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Darius Indrei, contract prelungit până în 2027 cu CSM Unirea Alba Iulia

Publicat

în

Darius Indrei, contract prelungit până în 2027 cu CSM Unirea Alba Iulia

Unul dintre cei mai vechi componenți ai lotului echipei de liga a treia CSM Unirea Alba Iulia, Darius Indrei, a semnat un nou angajament cu formația antrenată de Alexandru Pelici, noul contract fiind valabil până în vara anului 2027.

„Mă bucur că am semnat prelungirea contractului, sunt bucuros că voi continua la Alba Iulia, nu se pune problema să mă gândesc la plecare până când nu ne vom atinge obiectivul, și anume promovarea în liga a doua. Mă simt bine aici și asta a contat mult pentru mine”, a declarat Darius Indrei.

În acest sezon Darius Indrei a marcat de 10 ori pentru Unirea Alba Iulia și a bifat 918 minute în campionat și 338 în Cupa României.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba