Știri
Un bărbat din Alba, primul șofer care va renunța de bună voie la permisul auto la 88 de ani, după o viață la volan
Un bărbat din Alba, primul șofer care va renunța de bună voie la permisul auto la 88 de ani, după o viață la volan
În afara situațiilor în care deținătorul permisului auto a comis infracțiuni rutiere grave sau a obținut prin mijloace ilegale carnetul de șofer, legislația în vigoare prevede că permisul auto mai poate fi anulat și din motive medicale, la sesizarea medicului de familie sau a oricărui alt doctor care efectuează evaluarea medicală pentru permis.
Ei, bine, dacă aceste situații sunt mai des întâlnite în activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Alba, renunțarea de bună voie la dreptul de a conduce autovehicule este un fapt rar. Este cazul profesorului universitar doctor Ion Stoica, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare București timp de 20 de ani, între 1983-2003, stabilit de 4 ani la Sebeș, împreună cu soția Cornelia, a declarat pentru Ziarul Unirea șeful serviciului amintit, comisarul-șef de poliție Mihail Zgârdea.
Șeful de la „Permise Auto” a povestit că distinsul profesor, care este un unchi de-al lui, a luat înțeleapta decizie de a renunța să mai conducă mașina, după ce a văzut că, pe fondul venerabilei vârste de 88 de ani, a început să-și piardă reflexele, considerând că nu mai prezintă siguranță în trafic.
Aceasta fiind situația, cu toate că a condus autoturisme de-o viață, fostul director al Bibliotecii Centrale Universitare, ajuns de-acum la vârsta senectuții, nu își va reînnoi permisul de conducere când va expira valabilitatea carnetului de șofer pe care-l deține, odată cu împlinirea vârstei de 89 de ani, în prima jumătate a lunii ianuarie a anului viitor.
sursa: Ziarul Unirea
Știri
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului este pe 14 noiembrie, cu o zi înainte de intrarea în Postul Crăciunului. În această zi, creștinii petrec alături de familie.
Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. În acest an, Postul Crăciunului începe miercuri, 15 noiembrie, și are o durată de 40 de zile.
De această zi sunt legate multe tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată care sunt cele mai cunoscute și ce nu ai voie să faci
Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dreptii Vechiului Testament au postit in vederea venirii lui Mesia, iar Moise pentru primirea cuvintelor lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci). Prin post se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos. Mantuitorul vine in lume si se facem om, dar vrea sa coboare si in sufletele noastre, sa ne lumineze viata noastra si sa ne ridice si pe noi la viata cereasca. Astfel, postul acesta este un post de pregatire spirituala, ca noi sa devenim un templu, un salas al prezentei lui Hristos. Primele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei. Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.
Dezlegari in Postul Craciunului
In Postul Crăciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. Dar trebuie mentionat ca prima saptamana a acestui post, pana in 21 noiembrie, la sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, precum si ultima saptamana, in perioada 20-24 decembrie, sunt perioade cu postire mai aspra, zilele de sambata si duminica a acestor saptamani a Postului nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin. In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.
De Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului, creștinii petrec alături de familie.
Potrivit monitorulexpress.ro, la masa de Lăsata Secului se strâng rudele apropiate sau prietenii şi se desfată cu bucate gustoase: ciorbă, fripturi, plăcinte şi vin. Lăsatul Secului se ţine că apărare de boli, lovituri sau protejarea holdelor de grindină. De Lăsatul Secului se fac şi ultimile nunţi până la sărbătorile de iarnă, pentru că de pe 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului.
La ţară, de Lăsatul Secului oamenii respectă obiceiuri şi practici magice ce fac parte dintr-un scenariu al morţii şi renaşterii timpului. De pildă, la Lăsatul Secului, uşile şi ferestrele caselor, dar şi porţile gospodăriilor, sunt unse cu usturoi, pentru că spiritele rele să fie alungate. Uneori, relele se alungă şi cu prin zgomote şi împuşcături.
Firimiturile rămase de la ospăţul Lăsatului Secului se aruncă la păsările sălbatice, pentru că suratele lor de toate neamurile să nu strice recoltele viitoare. Vasele din casă în care s-au gătit bucatele de Lăsatul Secului se spală şi se lasă în noaptea cu gură în jos, pentru a nu intră în ele spiritele rele. Un alt obicei se referea la prezicerea vremii după pieptul găinii tăiate pentru masă festivă. Astfel, dacă pieptul e gras, iarna va fi grea, iar dacă era subţire va fi uşoară şi vara plină de rod.
Sursa:crestinortodox.ro
Știri
DSVSA Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale în localitatea Sebeșel, pe 17 noiembrie
DSVSA Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale, pe 17 noiembrie, în localitatea Sebeșel
Ca urmare a unei solicitări din partea Asociației Crescătorilor de ovine Săsciori, conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale (ovine, bovine și cabaline), la data de 17 noiembrie 2024, în localitatea Sebeșel.
Organizarea expoziției a fost aprobată după analizarea situației epidemiologice și cu obligativitatea respectării planului de măsuri privind organizarea târgurilor și expozițiilor de animale, adoptat prin Decizia prefectului nr. 20.103/08.07.2021, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor. De asemenea, medicii veterinari din cadrul instituției se vor asigura că expoziția se va desfășura cu respectarea măsurile pentru prevenirea răspândirii bolilor la animale.
Conform planului de măsuri nr. 20.000/07.07.2021, privind organizarea târgurilor de animale, pentru a funcționa trebuie să se respecte anumite condiții din care amintim:
– locul în care acestea se desfășoară să fie împrejmuit, pentru a împiedica intrarea/ieșirea persoanelor și/sau animalelor prin alt loc decât cel destinat acestui scop;
– să se asigure facilități și soluții dezinfectante pentru executarea dezinfecției mijloacelor de transport și a încălțămintei persoanelor la intrarea și ieșirea din expoziția de animale vii;
– să dispună de facilități de mișcare necesare fiecărei specii;
– să se asigure o sursă de apă potabilă;
– dispozitivele de adăpare să fie în stare bună de funcționare.
Pentru a preveni vânzarea porcilor, având în vedere evoluția pestei porcine africane pe teritoriul județului Alba, organizatorul expoziției are obligația de a informa Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba și Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) ”Avram Iancu” Alba cu privire la organizarea acestui eveniment și acordarea sprijinului necesar pentru respectarea restricțiilor.
Știri
Lucrările pe drumul județean dintre Vingard și Ohaba au fost recepționate
A fost făcută recepția la terminarea lucrărilor pentru drumul dintre Vingard și Ohaba
Obiectivul a fost finalizat înainte de termen, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Potrivit acestora, în cifre, Drumul Județean 106 K Vingard-Ohaba înseamnă o investiție de aproape 30 de milioane de lei și are o lungime de peste 8 kilometri.
Banii au fost alocați prin intermediul programului Anghel Saligny, iar finalizarea proiectului facilitează deplasarea din Ohaba către Sebeș și Autostrada A1, dar și cea către Alba Iulia.
„Nota 10 pentru constructor, care a reușit să livreze, în timp record, o lucrare de maximă calitate. Aduc, de asemenea, mulțumiri pentru colaborare și implicare primarilor din Șpring și Ohaba, precum și colegilor mei din Consiliul Județean”, a transmis Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
-
Știri2 săptămâni ago
Servus, salutul ardelenilor: De unde provine și ce semnifică
-
Știri7 zile ago
Sfinții MIHAIL și GAVRIL: Care este semnificația numelor „Mihai” și” Gavril”. Ce alte nume derivate se sărbătoresc
-
Știri2 săptămâni ago
1 noiembrie 2024: 425 de ani de la intrarea triumfală, în Alba Iulia, a lui Mihai Viteazul
-
Știri14 ore ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Știri21 de ore ago
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
-
Știri6 zile ago
8 noiembrie: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Știri6 zile ago
SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL, tradiții și superstiții: Ziua de 8 noiembrie este numită şi vara arhanghelilor
-
Știri2 săptămâni ago
Superstiții pentru luna noiembrie: Ce nu e bine să faci în luna numită în popor Brumar