Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Eveniment

19 octombrie 2024 | Praetorian Gates Teaser Event, la Alba Iulia: Gothic, Civic Rebels, Overburn și Ablazed pe scena evenimentului

Publicat

în

Praetorian Gates Teaser Event, la Alba Iulia: Gothic, Civic Rebels, Overburn și Ablazed pe scena evenimentului

Sâmbătă 19 octombrie, de la ora 11.00, în Alba Iulia, la Terasa Viitor, va avea loc evenimentul „Praetorian Gates Teaser Event”, care va cuprinde ateliere, istorie vie și concerte rock. Pe afiș se regăsesc Gothic, Civic Rebels, Overburn și Ablazed, intrarea publicului fiind liberă.

Praetorian Gates este un proiect localizat în Alba Iulia, destinat tuturor pasionaților de muzică rock și nu numai, prin care organizatorii își propun să deschidă unui public mai larg porțile spre această lume. Deoarece pe plan local și național există numeroase formații de tineri talentați, organizatorii doresc să le ofere șansa de a urca pe scenă, de a se face auziți și de a face networking cu artiști consacrați, încurajându-i astfel să își urmeze visul.
„Prin acest prim eveniment vom spori interesul pentru activitățile din zonă, pentru evenimente de tip cultural și artistic și vom atrage și închega o comunitate de tineri pasionați, la Alba Iulia. Astfel, ne pregătim să extindem proiectul într-un festival, cu prima ediție în 2025″, au explicat organizatorii.

GOTHIC
Una dintre cele mai îndrăgite formații din țară, cu peste 30 de ani de experiență și peste 500 de concerte la activ, vine la Alba Iulia cu un show de melodic death metal pentru a doua oară anul acesta.

CIVIC REBELS
Într-o societate insalubră etic, orice acțiune normală civică este considerată un act de rebeliune. CiviC RebelS vor aduce la Alba Iulia un mix de metal, folk, melodic metal, hard rock și symphonic rock, prin compoziții proprii inspirate din autenticitatea culturii românești.

OVERBURN
Tinerii artiști urcă pe scena Praetorian Gates, gata să ne arate ce înseamnă un show plin de energie. Formația, care a pornit din Alba Iulia, a participat deja la mai multe festivaluri și concerte în țară. Cu un stil care a evoluat de la groove/thrash la metalcore, OverBurn se întoarce acasă pentru a dezvolta proiectul Praetorian Gates.

ABLAZED
Ablazed este o formație care combină 4 tipuri de metal – thrash, groove, metalcore și melodic death metal, în propriul stil. Trupa a luat forma finală la începutul anului 2023, avându-i în componență pe Andrei Pop (voce), Andrei Roșia (chitară), Ioan Dobre (chitară), Darie Bordeianu (tobe) și Fabian Truscă (bass).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Lansare a filmului documentar „Coroana României” la Alba Iulia: Când și unde va avea loc

Publicat

în

Lansare a filmului documentar „Coroana României” la Alba Iulia

Marți 15 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Unirii din Alba Iulia va avea loc lansarea filmului documentar „Coroana României”, realizat de jurnalistul George Grigoriu.

Filmul dorește să promoveze în rândul unui public cât mai larg una dintre cele mai importante pagini din istoria noastră națională: Marea Unire și consfințirea ei la 15 octombrie 1922. De asemenea, filmul își propune să ofere atât perspectivele și etapele istorice care au dus la Încoronarea de la Alba Iulia, dar și să prezinte detalii semnificative despre actul Încoronării, precum povestea coroanelor și a mantiilor regale sau a Catedralei Încoronării.

De precizat că unele dintre cele mai importante cadre ale documentarului au fost filmate cum era normal, la Alba Iulia, în spațiile istorice ale Sălii Unirii și Catedralei Încoronării.

Proiectul filmului a beneficiat de consultanța științifică oferită de academicienii Răzvan Theodorescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Ioan Aurel Pop, precum și a specialiștilor din muzee din România, inclusiv Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Până în acest moment filmul a mai rulat la Paris, Roma, Londra, Florența și Veneția.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură Augustin Bena Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Caravana Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la Zlatna

Publicat

în

Caravana Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la Zlatna

Proiectul cultural Caravana bibliotecii în școală, ce are ca scop intermedierea unor întâlniri culturale între elevii din județul Alba și scriitorii contemporani, va poposi, luni 14 octombrie, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” și la Liceul „Corneliu Medrea” din Zlatna.

Întâlnirea cu elevii celor două unități de învățământ este posibilă prin implicarea doamnelor David Rodica, director și Odetta Ioana Olălău, director adjunct și a doamnelor profesoare Roberta Fica, Simona Ciur și Petra Corpade. Lor li se adaugă doamna Cosmina Bogdan de la Casa de Cultură „Horea Popescu” din Zlatna.

Își vor prezenta cărțile și vor intra în dialog cu elevii scriitoarea Dana Bugnar, Silvan Stâncel, scriitor și managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și Daniela Floroian, autor de literatură pentru copii și coordonatoare de proiect.

În contextul sărbătoririi a 200 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu, la evenimentul cultural va participa în calitate de invitat special dr. Constantin Inel, președintele Asociației „Avram Iancu 1848 – Alba Iulia” și coordonator al proiectului „Cartea din rulotă”, care va prezenta serie de cărți apărute la editura Școala Ardeleană și intitulată „Avram Iancu 200”.

Proiectul Caravana bibliotecii în școală este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Casa de Cultură „Horea Popescu” Zlatna, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Zlatna și Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Prima ediție a Taberei de acuarelă și pastel pe Valea Sebeșului

Publicat

în

Prima ediție a Taberei de acuarelă și pastel pe Valea Sebeșului

În perioada 13-20 octombrie 2024, pe Valea Sebeșului, în județul Alba, își va deschide porțile Tabăra de acuarelă și pastel, un proiect cu participare internațională ce se va desfășura anual în județul nostru.

Tabăra se adresează atât artiștilor plastici consacrați cât și promovării tehnicilor de pictură acuarelă și pastel în mod profesionist în rândul elevilor și tinerilor cu aptitudini spre artele frumoase, respectiv va găzdui sesiuni de creație artistică și ateliere de educație plastică, toate reunite la această primă ediție sub titulatura de „Tabăra de acuarelă și pastel Valea Frumoasei”.

Tabăra din acest an se va bucura de participarea artiștilor plastici Corina Perianu, Grigore Carată, Gheorghii Diaconu, Olga Diaconu, Mircea Corcodel și Vladimir Ivanovici, alături de curatorul Eugen Măcinic și de criticul de artă Mircea Oliv.

Timp de șapte zile, artiștii invitați vor lucra și crea în cele două tehnici ce fac obiectul taberei, iar ziua de 19 octombrie, între orele 10:00 și 16:00, va fi rezervată unui workshop pentru elevi si copii, organizat la pensiunea Perla Mărtiniei, din comuna Șugag. Tabăra se va încheia cu Ziua porților deschise, când un grup elevi vor vizita tabăra și vor lucra sub îndrumarea artiștilor profesioniști prezenți. Tablourile realizate pe perioada taberei vor fi valorificate în cadrul unei expoziții itinerante și a unui catalog de artă.

Proiectul „Tabăra de acuarelă și pastel” a fost inițiat de Asociația „Avram Iancu 1848”, avându-l ca director pe dr.Constantin Inel.În organizarea acestei prime ediții, asociației inițiatoare i s-au alăturat Galeria de artă „Eugen Măcinic – artă” din Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și susținătorul financiar al proiectului – societatea Star Assembly SRL.

„Intenția noastră este de a dezvolta un proiect artistic care să-și câștige un loc important în calendarul manifestărilor artistice din România. Proiectul a fost gândit astfel încât, cu sprijinul unor artiști consacrați, să ridicăm nivelul de dezvoltare, educare și valorificare a abilităților de creație al elevilor și studenților și totodată ne dorim să promovăm zonele naturale și peisajele fantastice din județul Alba, proiectul constituindu-se astfel într-un adevărat promotor cultural și turistic” a declarat dr.Constantin Inel, directorul taberei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba