Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Eveniment

O nouă ediție a Taberei Internaționale de la Mănăstirea Oașa la final

Publicat

în

O nouă ediție a Taberei Internaționale de la Mănăstirea Oașa la final

În perioada 18-28 iulie, la Mănăstirea Oașa, s-a desfășurat Tabăra Internațională Oașa – 2024, care a reunit peste 180 de tineri români din diaspora și din țară.

Tabăra a fost organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa și a fost la a șasea ediție. Timp de 10 zile, tinerii veniți din țări precum: Anglia, Germania, Austria, Franța, Olanda, Italia, Grecia, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Canada, Cehia, Spania și Republica Moldova au încercat să se integreze în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe, dialoguri duhovnicești și activități culturale.

În contextul aprobării canonizării pentru 16 sfinți români, în cadrul taberelor de la Mănăstirea Oașa și Găbud din anii 2024-2025, vor fi evocați sfinții care urmează să fie canonizați. În cadrul Taberei Internaționale Oașa – 2024, a fost evocată personalitatea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. În mijlocul tinerilor au fost prezente personalități de marcă ale vieții religioase, culturale și sociale din România, care au evocat figura luminoasă a Părintelui Dumitru Stăniloae, din prisma teologului mărturisitor al Adevărului, al prietenului și al unui membru al familiei. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a vorbit participanților despre „Părintele Dumitru Stăniloae, Teologul”, iar conf. univ. dr. Adrian Lemeni, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, despre „Părintele Dumitru Stăniloae – Mărturisitor în Duh și Adevăr”.

Jurnalistul Răzvan Bucuroiu l-a prezentat pe Părintele Stăniloae prin ochii prietenului, în cadrul unei prezentări intitulate „Părintele Dumitru Stăniloae: L-am văzut dispărând în lumină…”. De asemenea, tinerii au vizionat filmul „Părintele Dumitru Stăniloae”, realizat de Trinitas TV, și au dialogat cu domnul Dumitru-Horia Ionescu, nepotul părintelui, într-o întâlnire online. Arhimandritul Iustin Miron și ieromonahul Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa au tâlcuit Psalmul 9, în cadrul ciclului de conferințe „Tâlcuirea Psaltirii”, iar reprezentații Fundației Claro (sponsor al taberei) – Eusebiu Burcaș, Marius Maier, Vasile Capriș și Ovidiu Tomoiagă – au suținut un „Atelier de antreprenoriat”.

Tabăra a oferit și momente artistice în cadrul unui concurs de poezie, muzică și dans. Fiecare țară din diasporă și fiecare zonă a țării au avut reprezentanți, iar încununarea momentelor artistice a fost făcută prin cântecele patriotice pe care tinerii le-au intonat și prin care și-au exprimat în mod firesc dragostea de neam.

Punctul culminant al celor zece zile de program intens l-a constituit hramul Mănăstirii, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, prăznuit pe 27 iulie. Evenimentul de anul acesta a fost înfrumusețat de participarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care a slujit Dumnezeiasca Liturghie de hram și a rostit un bogat cuvânt de învățătură, felicitându-i pe tinerii prezenți în tabără. Răspunsurile la strană au fost date de participanții în tabără, îmbrăcați în costume populare.

(comunicat de presă)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Eveniment complex în 19 septembrie la Museikon Alba Iulia

Publicat

în

Eveniment complex în 19 septembrie la Museikon Alba Iulia

Museikon Alba Iulia va găzdui un eveniment complex joi 19 septembrie, de la ora 16.30.

Este vorba de finisajul expoziției „O arheologie a picturii transilvănene de șevalet. Colecția Ioan Bizău”, când va avea loc și prezentarea catalogului de expoziție.

Invitați speciali ai evenimentului vor fi Anastasia Tudor și Dragoș Tudor, multipli laureați la concursuri naționale și internațională de chitară clasică. Tinerii artiști albaiulieni sunt elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” și sunt pregătiți de profesorul Dragoș Tudor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

„LIONS MUSIC FESTIVAL” la Alba Iulia, în perioada 20-22 septembrie: Eveniment caritabil pentru acordarea a 10 burse de merit în valoare de 1.500 de lei pentru olimpicii naționali din Alba

Publicat

în

„LIONS MUSIC FESTIVAL”, la Alba Iulia, în perioada 20-22 septembrie: Eveniment caritabil pentru acordarea a 10 burse de merit în valoare de 1.500 de lei pentru olimpicii naționali din județul Alba

În perioada 20-22 septembrie 2024, Clubul Lions Alba Iulia Gemina desfășoară un proiect caritabil cu titlul “Lions Music Festival” la Palatul Principilor Transilvaniei. Prin intermediul acestui proiect, Clubul dorește să înființeze o bursă de merit, pentru elevii județului Alba, premiați cu premiul I la probele Olimpiadelor Naționale.

În cadrul festivalului de muzică, publicul va avea ocazia să audieze momente muzicale inedite. Pe parcursul celor trei zile de festival, veți putea urmări recitalurile susținute de elevii LICEUL DE ARTE PLASTICE „Regina Maria”; CORUL ,,THEOTOKOS”, dirijor Pr. Călin Bulac; DAVID ȘI DRAGOȘ DUO; TRIO ZAMFIRESCU iar în ultima zi de festival, va concerta ORCHESTRA DE CAMERĂ A JUDEȚULUI ALBA cu un moment intitulat ,,MUSIC CAN CHANGE THE WORLD” concert extraordinar pop-clasic.

Titlul bursei este “Bursa Carl Filtsc”, după numele copilului geniu, născut la Sebes, în județul Alba. Acesta este una dintre cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea și care până la vârsta de 14 ani, vârstă la care a fost răpus de tuberculoză, a reușit să ne lase moștenire, una dintre cele mai extraordinare colecții de compoziții muzicale.

În vederea susținerii și recompensării tinerelor elite ale județului nostru, ne propunem ca prin donațiile primite în cadrul “Lions Music Festival” ediția 2024, sa acordăm un număr de 10 burse în valoare de 1500 lei fiecare.

Suntem o organizație de caritate din Alba Iulia, dedicată cu tot ce ne stă în putință pentru a face o diferență in comunitatea noastra.
Dintre acțiunile Clubului Lions Alba Iulia, amintim cateva care au avut un succes semnificativ:

-Crosul epilepsiei 2018 si 2019: o manifestare sportivă cu caracter caritabil, care constă dintr-un cros ne-cronometrat de 5 km, cu caracter participativ, organizat simultan în mai multe orașe din țară, în scopul strângerii de fonduri pentru achiziția de aparate EEG, destinate persoanelor care suferă de epilepsie. Pe baza donațiilor, s-a docat Spitalul Municipal Sebeș cu un aparat EEG in valoare de peste 20.000 euro;
-100 instrumente pentru tinere talente: un proiect desfășurat in parteneriat cu elevii Scolii de Muzicasi Arte Plastice Regina Maria din Alba Iulia. În urma donațiilor primite la concertele organizate împreună cu elevii, s-au achiziționat instrumentele muzicale de care aceștia aveau nevoie, si un cuptor de ardere pentru secția de ceramica a școlii.
-campanii recurente de ecologizare, plantare
-campanii recurente de strangere de aliment, în preajma sarbatorilor, pentru familii defavorizatte dincomunitatea noastra
În speranta ca doriți sa luați parte la evenimentul nostru caritabil, pentru a susține elevii emeriți ai județului nostru, va așteptăm în număr cat mai mare, la „Lions Music Festival”!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Classic Unlimited in Harmony la Roșia Montană: Când va avea locevenimentul

Publicat

în

Classic Unlimited in Harmony la Roșia Montană

Turneul național de pian Classic Unlimited revine anul acesta, în lunile septembrie și octombrie, cu o nouă serie de concerte: In Harmony. 

Concertul de la Roșia Montană va avea locîn 28 septembrie, de la ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică.

Publicul prezent va putea explora alături de muzicieni și compozitori contemporani evoluția armoniei muzică – (om) – natură, din baroc până în zilele noastre.

Auditoriul va putea asculta lucrări ale unor compozitori renumiți precum: Johannes Brahms, Johann Sebastian Bach, Jean Philippe Rameau, Franz Liszt, George Enescu, Jean Sibelius și Claude Debussy, dar și creații ale tinerilor compozitori Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba