Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza miercuri, 27 noiembrie 2024, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, aniversarea a 139 de ani de la nașterea prozatorului Liviu Rebreanu.

Activitatea face parte din proiectul 4.4 Monumentele literaturii române, un proiect cultural destinat promovării operelor și scriitorilor români care se regăsesc pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, prin comunicare publică, omagiere, depuneri de flori, activități și manifestări culturale proprii sau în colaborare cu parteneri.

Celebrarea prozatorului Liviu Rebreanu va fi marcată atât în mediul online, pe paginile de socializare ale bibliotecii, cât și printr-un moment solemn de depuneri de jerbe la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Central al orașului. Momentul de depunere de flori va avea loc la ora 13:00, moment în care bibliotecara Mariana Bolca va prezenta un medalion bibliografic. La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe tot parcursul zilei, vor fi expuse în cadrul unei expoziții de carte, volumele semnate de Liviu Rebreanu și volume dedicate vieții și operei scriitorului, care pot fi împrumutate atât în regim de sală de lectură cât și pentru studiu acasă.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi Rebreanu. A urmat școala la Năsăud și Bistrița, iar din 1900 a studiat la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron. În 1903- 1906 a urmat Academia Militară din Budapesta. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, unde pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească, la Sibiu, unde i-a apărut povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele „Ofilire” (15 decembrie 1908), „Răfuiala” (28 ianuarie 1909) și „Nevasta” (16 iunie 1911). Dintre operele sale mai amintim nuvelele: „Proștii” (1910), „Catastrofa” (1921), „Norocul” (1921), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul lebedei” (1927), „Ițic Ștrul, dezertor” (1932); romanele: „Ion” (1920), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Gorila” (1938), „Pădurea spânzuraților” (1922), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Jar” (1934), „Amândoi” (1940); teatru: „Cadrilul” (1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926). La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul. La 1 septembrie a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. La Aiud a trăit și a scris sora sa, Livia Rebreanu – Hulea, care a făcut o importantă donație de carte bibliotecii aiudene.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Trasul clopotelor este un obicei care datează de sute de ani însă puțini s-au gândit ce înseamnă cu adevărat acest ritual repetat în anumite zile

Motivul real pentru care bat clopotele la biserică! În funcție de modul în care se trag clopotele, omul poate intui dacă este vorba despre începutul unei slujbe, anunțarea unui deces sau o sărbătoare. Obiceiul a început din necesitatea de a da de veste oamenilor având în vedere că într-o anumită perioadă, calendarele şi orologiile nu erau pe toate străzile.

Clopotele, împreună cu toaca, se trag atunci când încep slujbele sau marchează momente importante din cadrul lor. Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile liturgice, fie în combinaţie cu toaca şi, de regulă, după baterea acesteia, fie singure. Bătutul clopotelor se face, ca şi toaca, la începutul slujbelor importante şi la unele momente de seama din cadrul acestora, la slujba de seară, la miezul nopţii, de dimineaţă, la începutul Sfintei Liturghii

„Trebuie să aducem la cunostinţa oamenilor învăţătura creştină. N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, ceva care ne atrage atenţia: Cheamă viii, plâng morţii, împrăştie viforele! Împrăştie dracii şi trăsnetele.”, spune părintele Arsenie Papacioc

Inscripţiile întâlnite pe vechile clopote creştine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mântuire şi vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: „În tot pământul a iesit vestirea lor.“ Misiunea acestora se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor:

«Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng». Pe ele se mai întâlnesc însă şi alte cuvinte, precum: «Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile». Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene şi inscripţii, explică Teodor Danalache.

Muzica produsă de clopote este înălţătoare şi, totodată, prezintă un criteriu al armoniei universale. Clinchetul clopotelor sau al clopoţeilor are însă pretutindeni putere de purificare; alungă duhurile rele sau măcar avertizează de apropierea acestora.

Clopotele au fost folosite în trecut pentru a anunţa război, incendii, ciumă sau pentru a anunţa victorii sau pace. Încă de la începutul Epocii Bronzului, toate oraşele şi satele din China aveau câte un turn ce adăpostea un clopot destinat anunţării orei. De asemenea, acest clopot suna şi la apariţia unui incendiu sau a unor calamităţi naturale, scrie romaniatv.net.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

De-a lungul secolelor, până să aibă această denumire, orașul Alba Iulia a avut mai multe nume, precum Apulum, Bălgrad, Gyulafehérvár, Weissenburg sau Karlsburg

Toate aceste nume spun multe despre istoria vie a orașului.

Apulum, a fost denumirea care deriva de la Apoulon, numele cetății dacilor apuli de pe Piatra Craivii, de lângă actualul oras Alba Iulia și desemna castrul roman, cu rădăcini dacice, construit pentru soldații Legiunii a XIII-a Gemina, în urma cuceririi Dacicei de către Traian.

Apulum, de altfel, era cel mai mare oraș al Daciei romane, deși capitala acesteia era Ulpia Traiana Sarmizetetusa, iar fortificaţie sale se întindea pe o suprafaţă de 20,73 hectare. În jurul castrului au apărut ulterior o aşezare civilă pe care administraţia romană a denumit-o Apulum în amintirea triburilor dace autohtone.

Mai apoi, în timpul împăratului Marcus Aurelius, aşezarea Apulum a fost ridicată la rang de municipiu, primind titlul de Municipium Aurelium Apulense. Castrul a devenit în anul 118 reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, şi un de centru meşteşugăresc şi comercial, important port la râul Mureş,iar sub Septimius Severus (193-211) Colonia Nova Apulense.

Apulum mai era numit în acele vremuri şi Cryosopolis – Oraşul de Aur, fiind un puternic şi bogat centru de raspandire a romanizării în zonă, precum şi cel mai mare oraş nord-dunărean din Dacia, motive pentru care era considerat centrul Daciei Felix.

După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei , a urmat perioada invaziei popoarelor migratoare si de constituirea primelor formatiuni statale romanesti .

Bălgrad („castel alb”) este, apoi, numele pe care slavii l-au atribuit orașului în secolele VIII-IX, cu referire directă la piatra albă de calcar care alcătuia zidurile Castrului Roman.

În cadrul statului maghiar întemeiat în anul 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe), după numele celui care a făcut din Alba Iulia centrul voievodatului său.

Românii i-au zis întotdeauna simplu, pe limba lor, – Alba.

Alba Iulia a fost menţionată în documente pentru prima oară în anul 1177, Alba când localitatea era deja cetate regală

Orasul a avut si numele germanic Weissenburg („oras alb”) și, mai apoi, Karlsburg („oraș al lui Carol”), în onoarea împaratului Carol al VI-lea.

Cea mai importantă denumire a sa a rămas, însă, Alba Iulia, denumire pomenită pentru prima oară în 1199, desemnând atât piatra albă a cetății, cât și apartenența sa la vechiul voievodat al lui Iula.

Orașul a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala politică a Principatului Transilvaniei.

Între 1595-1596, sub Sigismund Báthory, respectiv între 1600-1601, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală sub sceptrul marelui voievod muntean.

La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.

În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și a reginei Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului si rolul său de capitală istorică, numele sau ramanand asociat pentru totdeauna cu dezideratul de unitate a românilor .

Sursa:cersipamantromanesc.wordpress.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE