Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Social-Economic

Activități dedicate prevenirii victimizării minorilor în Alba

Publicat

în

În Alba, activități dedicate prevenirii victimizării minorilor

În săptămâna 22-26 iunie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cei ai Serviciului Rutier și specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia, au desfășurat activități informativ – preventive la care au luat parte peste 500 de copii, care se bucură de vacanța de vară în tabere de agrement din Ighiu și Albac.

Au fost abordate aspecte legate de siguranța rutieră, siguranța navigării pe internet dar și teme legate răspunderea penală a minorilor și consecințele pe care le poate avea un comportament delincvent asupra evoluției unui tânăr.

O altă temă a discuțiilor a fost cea legată de riscurile reprezentate de consumul de droguri și de anturajele periculoase care pot influența, în mod negativ, destinul unui tânăr.

Minorilor li s-a recomandat să manifeste un comportament adecvat, astfel încât vacanța mare să le aducă doar amintiri frumoase.

La activități au luat parte și polițiștii grupei canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică, care au executat, împreună cu câinii de serviciu, demonstrații care au pus în valoare capacitatea de intervenție a echipelor precum și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale care au explicat capacitatea și rolul polițiștilor din structura pe care o reprezintă.

Pe durata întregi vacanțe, polițiștii vor fi alături de copii și adolescenți, pentru a-i îndruma și sprijini în adoptarea unei conduite sigure.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

4 octombrie: Ziua internațională a animalelor

Publicat

în

Zi internațională dedicată animalelor

Ziua internaţională a animalelor („World Animal Day”) este marcată, anual, la data de 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile şi bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice.

Ziua internaţională a animalelor este cu atât mai importantă cu cât experţii în biodiversitate şi protecţia mediului trag numeroase semnale legate de situaţia actuală a animalelor.

În septembrie 2023, a fost publicat un studiu care trage un semnal de alarmă în legătură cu ameninţările legate de cea de-a şasea extincţie în masă de pe Terra. Criza biodiversităţii „este la fel de gravă ca schimbările climatice”, dar nu la fel de cunoscută de publicul general, a declarat Gerardo Ceballos, profesor la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic, coautor al acestui studiu publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Din aproximativ 5.400 de genuri (conţinând 34.600 de specii), oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că 73 dintre ele au dispărut de pe Terra în ultimii 500 de ani – majoritatea în ultimele două secole. Sunt vizate în primul rând păsările, urmate de mamifere, amfibieni şi reptile.

Printre cauzele acestor extincţii se numără activităţile umane, care distrug habitate naturale pentru a face loc culturilor agricole, infrastructurilor şi altor nevoi, dar şi supraexploatarea (pescuit excesiv, vânătoare, trafic cu animale).

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

3 octombrie: Ziua Pneumologiei Româneşti

Publicat

în

Zi dedicată pneumologiei românești

Pe 3 octombrie este marcată „Ziua pneumologiei româneşti”, sărbătorită pentru prima dată în anul 2012.

Preocupările multiple variate ale pneumologilor români au fost cantonate în doua zone: cea a afecțiunilor contagioase, unde tuberculoza a primat ca preocupare, și cea a bolilor cronice respiratorii netransmisibile.

Dacă ne uităm la datele privitoare la tuberculoză se pot remarca tendințele de scădere a prevalenței acestei afecțiuni, cu ameliorări vizibile ale actului medical, materializate într-o rată de negativare crescută la 2 luni și o rată de vindecare la fel de importantă la final.

Programul de control al tuberculozei a fost și a rămas un program prioritar atât pentru Societatea Română de Pneumologie, cât și pentru Ministerul Sănătății.

sursa: houston.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Sistemul informatic de monitorizare electronică, extins și în județul Alba și folosit în cadrul procedurilor judiciare

Publicat

în

Sistemul informatic de monitorizare electronică, extins și în județul Alba și folosit în cadrul procedurilor judiciare

Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală.

Marți 1 octombrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a fost organizată o declarație de presă în cadrul căreia au fost prezentate aspectele de interes public privind sistemul informatic de monitorizare electronică, după cum urmează:

Începând din 1 octombrie, județul Alba a intrat în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Tot începând de marți, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

Acestea facilitează adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.

Monitorizarea se realizează automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.

După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.

În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii din județul Alba au emis 188 de ordine de protecție provizorii, 23 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 1.143 de cazuri de violență domestică, dintre care 644 în mediul urban și 499 în mediul rural.

În aceeași perioadă, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a înregistrat o scădere cu 2,16% față de aceeași perioadă a anului 2023 (de la 511 fapte la 497 de fapte).

Numărul mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

Comparativ cu perioada similară din anul 2023, au fost înregistrate creșteri pentru loviri sau alte violențe (de la 244 la 245 de fapte), și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 43 la 53 de fapte). În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, comparativ cu anul 2023, a fost înregistrată o scădere cu 17 infracțiuni (de la 74 de fapte la 57 de fapte).

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” –  52.10 %  (245 de fapte) și ,,abandonul de familie” – 14.85% (72 de fapte), acestea împreună reprezentând peste 66% din total.

După locul comiterii, 321 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 203 în mediul rural, 331 la domiciliu și 166 în spațiul public.

În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o scădere atât a numărului autorilor (505) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (545).

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 105 ordine de protecție, 38 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

În ceea ce privește nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 53 de infracțiuni. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 75% au fost confirmate de unitățile de parchet.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 53 de infracțiuni, dintre care 29 în mediul urban și 24 în mediul în rural. Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestuia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba