Știri
La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, o serie de activități culturale dedicate istoricului Nicolae Iorga
La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, o serie de activități culturale dedicate istoricului Nicolae Iorga
Istoric, profesor universitar, enciclopedist, publicist, om politic și membru titular al Academiei Române, Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a avut o bogată activitate științifică ce l-a transformat, până la ora actuală, în cel mai important istoric al României.
Iorga s-a implicat activ și în viaţa social-politică a ţării și a contribuit semnificativ la dezvoltarea școlii românești și a vieții culturale naționale. Lui Nicolae Iorga îi datorăm și ideea înființării unei biblioteci publice în Alba Iulia, fiind primul care a donat un fond de carte pentru noua bibliotecă (350 de volume) și care a făcut primele demersuri în acest sens.
Pentru a cinsti memoria marelui istoric român Nicolae Iorga, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, împreună cu partenerii: Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, organizează în perioada 4-5 iunie 2024, o serie de evenimente culturale dedicate aniversării a 153 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga. Activitățile culturale se vor desfășura atât pe Aleea Scriitorilor și la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cât și pe pagina de Facebook a bibliotecii, după următorul program:
Marți, 4.06.2024
13:00 Nicolae Iorga – O viață de om așa cum a fost, prezintă Daniela Cetean, profesor de istorie la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia (locație: sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba);
13:25 Fondul special – Nicolae Iorga, prezintă Răzvan Dumitru, bibliotecar (locație: sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba);
13.30 Catedrala Încoronării. Istorie și har, prezentarea expoziției de fotografii și a cărții, prezintă Ionela Mircea, istoric la Muzeul Național al Unirii (locație: sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba);
14:00 Vizitarea expoziției de carte „Fondul special – Nicolae Iorga” (locație: sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba);
Miercuri, 5.06.2024
10:00 Citatul zilei (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” – pagina de Facebook);
11:00 Recomandare carte de istorie pentru copii (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – pagina de Facebook);
12:00 Monumentele literaturii române, Depunere de flori la statuia lui Nicolae Iorga de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia;
13:00 Medalion cultural (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – pagina de Facebook);
14:00 Recomandare carte pentru adulți (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – pagina de Facebook);
15:00 Expoziție de carte „Nicolae Iorga” – colaj de fotografii (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – pagina de Facebook);
16:00 Catedrala Încoronării. Istorie și har. Colaj de fotografii (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – pagina de Facebook);
17:00 Memoria culturală a locului – Nicolae Iorga la Alba Iulia (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” – pagina de Facebook);
18:00 Instantanee fotografice din activitățile bibliotecii dedicate vieții și activității lui Nicolae Iorga (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba– pagina de Facebook);
Expoziția de carte „Fondul special – Nicolae Iorga” și expoziția de fotografii „Catedrala Încoronării. Istorie și har” pot fi vizitate zilnic între orele 9:00 și 17:00, în perioada 4-14 iunie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știriacum 16 ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 11 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 4 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 8 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului