Educație și Cultură
„Viața în râu”, proiect al cercetașilor albaiulieni: În ce constă
„Viața în râu”, proiect al cercetașilor albaiulieni
În cadrul proiectului „Viața în râu”, Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia al Organizației Naționale „Cercetașii României” a organizat în această perioadă mai multe întâlniri de explorare și studiu a viețuitoarelor din râul Ampoi, la care au participat atât cercetași de diferite categorii de vârstă (Lupișori, Temerari și eXploratori), cât și elevi ai școlilor din oraș.
Alături de ecologul Alexandra Negruț, președinta cercetașilor albaiulieni, i-au îndrumat pe participanți Elisabeth Spataro, Daniela Jîtcă și Bianca Șarcani, ele aplicând atât metode de educație non-formală, cât și proceduri de prelevare a probelor.
Participanții au urmărit la microscop diverse alge și insecte: odonate (libelule), diptere (muște, țânțari, tăuni) și alte categorii de insecte (fluturi, furnici, buburuze, gândaci), ei aflând că aceste viețuitoare reprezintă un indicator bun al sanătății unui ecosistem acvatic. În cursul acestei luni și la începutul lui iunie în acest proiect vor fi incluși și alți elevi ai școlilor din municipiul Alba Iulia, dornici să cunoască concret „viața în râu”.
Proiectul „Viața în râu” se numără printre cele 8 proiecte din județ finanțate în acest an prin fondul Științescu Alba, fond implementat de Fundația Comunitară Sibiu. Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale non-formale, care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor de 6-19 ani.
Educație și Cultură
Vizită de studiu în zona Munților Apuseni cu tematica „Tinerii și antreprenoriatul în turism” a studenților UAB
Vizită de studiu în zona Munților Apuseni cu tematica „Tinerii și antreprenoriatul în turism” a studenților UAB
Zilele trecute s-a desfășurat o activitate cu studenții și pentru studenții Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în cadrul proiectului „Școala inovativă de antreprenoriat a studenților UAB”, proiect finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională.
Proiectul are ca scop încurajarea spiritului antreprenorial al studenților și absolvenților din comunitatea academică a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia prin continuarea demersurilor instituționale anterioare pe linia susținerii activităților societății antreprenoriale studențești. Astfel, asigurarea continuității dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul studenților de la toate nivelurile de studii și absolvenților prin inițiative antreprenoriale inovatoare este esențială și va conduce la creșterea capacității de inserție profesională, va favoriza înființarea și dezvoltarea afacerilor.
Mai exact s-a efectuat vizita de studiu tematică „Tinerii și antreprenoriatul în turism”, ediția a doua, pe durata de două zile, la firme și alte organizații de turism reprezentative din zona Munților Apuseni – Albac, Roșia Montană și Gârda de Sus. Au participat studenți, experți din proiect, reprezentanți ai mediului de afaceri din industria ospitalității, cadre didactice și alți actori ai pieței turistice. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, s-a asigurat contactul nemijlocit cu mediul de business și au fost prezentate condițiile, resursele necesare pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în turism, exemple de bune practici care vor conduce la dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale studențești.
Educație și Cultură
Bursa de studiu „Dragoș Zaharia”, lansată de Rotary Club Alba Iulia
Bursa de studiu „Dragoș Zaharia”, lansată de Rotary Club Alba Iulia
Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a lansat bursa de studiu „Dragoș Zaharia”.
Bursa a fost oferită tânărului Gabriel Iosif Chirilă, un elev de nota 10, de la Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Vințu de Jos. Gabriel Iosif Chirilă a fost ales ca prim beneficiar al bursei datorită seriozității, modestiei și implicării sale constante în activitățile școlare și extrașcolare.
Educație și Cultură
Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la o nouă întâlnire cu micii cititori
Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la o nouă întâlnire cu micii cititori
Vineri 25 octombrie, la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a micilor cititori care fac parte din Clubul de lectură „Lucian Blaga”.
Întâlnirea va debuta la ora 16.00, la sediul bibliotecii, cu un cuvânt de bun venit din partea organizatorilor și cu integrarea noilor membrii. Cărțile care vor fi lecturate și dezbătute cu acest prilej sunt: „Copacul cu 13 etaje”, autor Andy Griffiths și „Vincent van Gogh”, carte ce face parte din colecția „Micii mei eroi”. Cele două cărți au fost propuse de membrii clubului la ședința anterioară, iar dezbaterea pe marginea celor citite va fi moderată de responsabila de proiect, bibliotecara Luiza Pop.
Clubul de lectură „Lucian Blaga” se reunește o dată pe lună și se adresează copiilor de vârstă școlară, iar cărțile discutate la fiecare întâlnire pot fi împrumutate pe baza unui permis de bibliotecă de la Secția de împrumut carte pentru copii. Informații despre modalitatea de obținere a permisului de bibliotecă și actele necesare se pot obține de pe site-ul bibliotecii județene sau telefonic. Activitatea Clubului de lectură „Lucian Blaga” este organizată de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Toți copiii care iubesc lectura sunt așteptați la bibliotecă.
-
Știriacum 5 zile
Mirul și puterea lui vindecătoare: Ce taină ascunde ceremonialul miruirii
-
Știriacum 2 săptămâni
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum 2 zile
31 octombrie: Tradiții, obiceiuri și superstiții de Halloween, Sărbătoarea tuturor sfinților
-
Știriacum 5 zile
Linia principală Arad-Alba Iulia, prima cale ferată transilvăneană: În 1868, cei 211 km dintre Arad și Alba Iulia, parcurși în aproape 9 ore
-
Știriacum 2 săptămâni
18 Octombrie 1599- Bătălia de la Șelimbăr: Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei. Deschide drumul spre Prima UNIRE a românilor
-
Știriacum 2 săptămâni
Sfântul Luca, sărbătorit pe 18 octombrie: Este socotit şi patronul iconografiei creştine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului
-
Știriacum 5 zile
Frumusețile toamnei: Care sunt cele mai colorate și frumoase flori
-
Știriacum 2 săptămâni
În 21 octombrie 1754 se inaugurau primele școli din Blaj: Orașul devenea centrul învățământului românesc din Transilvania