Connect with us

Administrație

Ședință a Comisiei de Dialog Social din Alba: care au fost temele abordate

Published

on

O nouă ședință a Comisiei de Dialog Social din Alba

La Instituția Prefectului – Județul Alba a avut loc, recent, o nouă ședință a Comisiei de Dialog Social, în cadrul căreia au fost aduse în prim-plan teme relevante pe zonele de educație și muncă.
Întâlnirile comisiei reprezintă un forum important pentru discuții și luarea deciziilor în ceea ce privește dezvoltarea unor domenii importante pentru societate.
Primul punct abordat a vizat dezvoltarea învățământului profesional și tehnic prin promovarea învățământului dual și corelarea cu piața muncii. Prezentarea a fost susținută de Cornel Sandu, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba. Prin intermediul învățământului dual, elevii au oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile și competențele într-un mediu real de lucru, pregătindu-se astfel pentru integrarea în piața muncii.
A doua temă de pe ordinea de zi a vizat stadiul realizării Programului de ocupare al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru anul 2023 și propunerile pentru anul 2024. Prezentarea a fost susținută de Sorin Lazăr, director executiv adjunct al agenției. S-a analizat activitatea recentă și s-au discutat propunerile pentru anul acesta, având în vedere dinamica pieței muncii și nevoile specifice ale județului.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Published

on

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.

Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.

Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.

Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Administrație

La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor

Published

on

La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș

În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.

Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.

De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Administrație

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

Published

on

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.

Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.

Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.

E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.

Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba