Știri
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
Mănăstirea din Pătrângeni, la doi pași de Zlatna, un așezământ construit în mijlocul pădurii, departe de zgomotele create de oameni sau industrie, dar destul de aproape față de șosea și linia ferată
Înfiinţată în 1993, mănăstirea de la Pătrângeni este frumoasă. Ba chiar deosebit de frumoasă, părând tot timpul gata de sărbătoare.
Este evidentă grija pentru detaliu şi curăţenie, toate ale mănăstirii fiind chivernisite după cele mai înalte standarde. În mijlocul curţii veți descoperi biserica veche, ridicată în 1910, restaurată apoi în 2005, când a şi fost împodobită cu pictură în frescă. Curtea mai cuprinde biserica nouă, un corp de chilii, o sală de conferinţe, trapeza şi un splendid altar de vară.
Totuşi, începuturile mănăstirii se pierd în negura timpului, atestările documentare despre viaţa monahală de aici datând încă din secolul al XVII-lea. Erau vremurile în care monahii pustnici îşi petreceau zilele în rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu, în pustietatea rece a grotelor Munţilor Metaliferi.
Biserica este o construcţie înaltă, din zid de cărămidă, în plan dreptunghiular, lungă de 24 m şi lată de 7,5 m, cu spaţiul repartizat în altar, naos, pronaos şi pridvor. Altarul spaţios este luminat de două ferestre aşezate la răsărit. Catapeteasma este din zid. Naosul primeşte lumină de la două ferestre aşezate la sud şi alte două pe zidul din nord, iar pronaosul este luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Ferestrele sunt mari cu ramele metalice. În pronaos este un balcon sprijinit pe doi stâlpi din lemn, iar deasupra lui, se află o turlă oarbă, de formă pătrată, prevazută cu trei ferestre. Are acoperiş de tablă în formă de clopot. Pridvorul este închis, cu intrarea prin vest. Este prevăzut pe fiecare parte cu câte o cameră, cu intrările prin pronaos. Pardoseala în biserică este din lespezi de piatră. Acoperişul bisericii este în două ape, cu tablă aşezată în solzi. Biserica, renovată după anul 1995, nu este pictată până în anul 2000. Faţadele exterioare sunt simple, zugrăvite în calciu, culoare gri. De jur-împrejur sunt trotuare late din ciment.
Mai jos de mănăstire, în actualul sat Valea Mică, în secolele XVII-XVIII a existat o mănăstire cu obşte de călugări, distrusă în 1761 de armata austriacă, condusă de generalul Bukov. Au rămas numai nişte ruine, aşa că n-a mai continuat viaţa monahală în aceste locuri, până în zilele noastre. După 1989, credincioşii din satul Pătrângeni au insistat pentru reînfiinţarea mănăstirii, având ca bază materială terenul şi biserica din pădurea Negraia, unde în trecutul mai îndepărtat era cimitirul credincioşilor greco-catolici. Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia a dat curs solicitării credincioşilor şi a aprobat reînfiinţarea mănăstirii în anul 1993, cu destinaţie pentru maici. În anul 1994 a sfinţit locul unde se va construi corpul de chilii. După anul 1995 au început lucrările pentru ridicarea corpului de chilii şi renovarea bisericii. Lucrările au fost începute prin grija maicilor Arsenia Pană şi Antuza Şerban, venite aici de la Mănăstirea Agapia din Vale. La sfârşitul anului 1997 a venit aici şi Arhimandritul Serafim Maciuca, care a fost mulţi ani stareţ al mănăstirii Vărzăreşti, judeţul Vrancea. Având un bun spirit organizatoric, ajutat de anii de experienţă, a terminat în 1998 corpul de chilii, la care a adăugat şi un mic paraclis, unde se slujeşte în perioada rect şi când numărul creditorilor la slujbe este mai mic. Atât ridicarea corpului de chilii, cât şi renovarea bisericii, s-a făcut cu contribuţia materială şi financiară a creştinilor ortodocşi din zonă şi a combinatului siderurgic din Zlatna.
Pe data de 1 iulie 2002 se începe pictura în altarul Paraclisului, fiind finalizată în ajunul hramului Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.La sfârşitul lunii iulie încep lucrările la noua clădire. În perioada octombrie- decembrie se continuă pictura în naosul şi pronaosul Paraclisului , iar pe data de 21 decembrie 2002, în cadrul slujbei arhierești oficiată de Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei, se binecuvântează pictura. Pentru realizarea picturii menționăm contribuția donatorilor : Ilie Nistor , Sorina Vodă, Florin Ardean, Prof. univ. dr. Adrian Dumitru Crăciunescu din Timișoara, Romanița Ana și Fronoiu Ion și a altor donatori.
Catapeteasma, tetrapodele, stranele și ușa au fost sculptate de către d-nul Cernușcă Traian din Zlatna.
În primăvara anului 2003 s-au efectuat lucrările de amenajare exterioara la vechea clădire și s-a construit pridvorul la Paraclis. S-au continuat apoi lucrările la noua clădire, în luna noiembrie punându-se acoperișul. În anul 2004 s-au continuat lucrările la noua clădire finalizându-se interiorul, la parterul clădirii care este compus din trapeză, bucătărie, bibliotecă și muzeu. S-a construit zidul de susținere din fața noii clădiri.
Pe data de 16 iulie 2004 în cadrul slujbei arhierești oficiată de Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei împreună cu un sobor de preoți s-a sfințit piatra de temelie la Altarul de vară. Până la sfârșitul anului 2004 s-au finalizat lucrările de tencuire exterioară la noua clădire, s-a construit Altarul de vară și s-a pus acoperișul pe el.
Cu prilejul Hramului ,,Buna Vestire” din anul 2005 s-a oficiat prima slujbă în Altarul de vară. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 14 preoți, în frunte cu Părintele exarh arhimandrit Andrei Barbu și Părintele protopop Niculiță Pascu, părintele prodecan Emil Jurcan, înconjurați de numeroși credincioși (780 de oameni). În perioada următoare s-au mai efectuat unele lucrări la turla Altarului de vară și s-a amenajat spațiul verde dintre Biserica veche și Paraclis.
S-au efectuat lucrări de consolidare a Bisericii vechi , s-a schimbat acoperișul, s-a înlocuit tabla de pe turlă, s-au înlocuit geamurile, și s-a construit pridvorul. În luna iulie 2005 se aflau în faza de finalizare și lucrările de amenajare a muzeului mănăstirii ,cu contribuția Prof. univ. dr. Volker Wollman.
În luna august s-au început lucrările la gardul de piatră din fața mănăstirii (spre vest) pe o lungime de aproximativ 150 de metri. În luna octombrie 2005 s-au început lucrările de tencuire la Biserica Veche și lucrările de amenajare a parcării de la intrarea în incinta mănăstirii. În primăvara anului 2006 se finalizează lucrările exterioare la Biserica veche: se vopsește exteriorul,se toarnă trotuarul din jurul bisericii și se plachează soclul cu travertin.În luna mai s-a început pictura , în tehnică frescă, la Biserica veche, pictor fiind Gicu Hodea cu ucenicii. În vara anului 2006 s-au mai efectuat unele lucrări la Clădirea nouă, construindu-se garajul a cărui platforma devine terasă pentru bucătăria mănăstirii, ulterior se construiește și marchiza. În perioada 1-15 august 2006, în Postul Adormirii Maicii Domnului, s-a organizat la mănăstire Tabăra de Iconografie și Pictură religioasă ,, Acatistul Maicii Domnului”, cu participarea Centrului de creație și cercetare ,,Icoana”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca – Prima Ediție. În luna noiembrie 2006 se finalizează lucrările de pictură la Biserica veche și se încep lucrările de placare interioară cu marmură și travertin.
La începutul anului 2007 se finalizează lucrările la :mobilierul din Biserica veche (străni,tetrapoade,analog) și icoanele din catapeteasmă. La 25 martie 2007, cu prilejul Hramului ,,Buna Vestire” se sfințește Biserica veche, de către Î.P.S. Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, cu un sobor numeros de preoți. Tot la această dată are loc și deschiderea oficială a muzeului mănăstirii.
Constituită în anul 2005, la inițiativa cinului monahal de la Mănăstirea ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” din Negraia – Pătrânjeni, colecția muzeală a fost concepută și organizată astfel încât să reflecte istoricul ansamblului monastic din aceste locuri, cu rădăcini adânci în viața monastică a văii Ampoiului, ce coboară în trecut până la nivelul secolului XVIII. Expoziția în sine este organizată în două săli, prima cuprinzând mărturii și artefacte care atestă tradiția vieții monahale, istoricul mănăstirii și particularitățile de cult ale lăcașului mănăstirii. Sunt expuse icoane, sfeșnice și alte obiecte de cult din inventarul vechii mănăstiri, precum și carte veche românească datată în a doua jumătate a secolului XVIII . Monumentul roman ce era depus ca și picior al mesei altarului în biserica ridicată la 1910, a fost adus în această expoziție din considerente de conservare, în biserică fiind umiditate ridicată, partea inferioară a monumentului a început să sufere degradări ireversibile care constau în desprinderi ale primului strat de piatră pe care era realizată și inscripția, datorită infiltrațiilor masive de umiditate în structura pietrei. Din considerente de conservare într-un spațiu controlat microclimatic cu aparat de dezumificare, a fost adus acest monument roman refolosit ca și picior al prestolului, în cadrul unui obicei atestat destul de frecvent doar pe Ampoiului, a Almașului, sau în Țara Hațegului, cu trimitere la originea latină a poporului român. Astfel, viața și trecutul mănăstirii Negraia, precum și a fostei mănăstiri a Bulzului au fost reconstituite în această primă sală a expoziției. Cea de-a doua sală a expoziției încearcă să redea secvențe din istoria și trecutul comunităților din aceste spații ale văii superioare a Ampoiului. Preistoria locurilor este reprezentată de o vitrină cu materiale arheologice aparținând eneoliticului final (cultura Coțofeni), epocii bronzului și primei epoci a fierului – perioade atestate prin descoperiri arheologice fortuite dar și prin cercetări arheologice. Epoca romană este cea mai importantă perioadă din istoria veche a zonei, unde era amplasat anticul oraș Ampelum – centrul administrației minelor romane din Dacia și sediul acelui procurator aurariarus , care răspundea de exploatările romane de aur și argint ale Daciei romane. Mai multe vestigii arheologice de epocă romană atestă intensa viață urbană din zonă, exploatările miniere din teritoriul anticului Ampelum fiind atestate și prin exploatările de mercur încă din perioada romană, materialul didactic aferent expoziției oferind și reconstituirea unui complex de cuptoare pentru producerea mercurului prezent în apropiere, la Valea Dosului, produs indispensabil în separarea aurului. Orașul Zlatna în evul mediu târziu și în epoca modernă, este definit tot de exploatările miniere, reluate mai intens începând cu secolul XVII și apoi din secolul XVIII odată cu introducerea de tehnici și instalații moderne de către administrația austriacă a Transilvaniei.
Mărturiile lui Martin Opitz – cărturar umanist care în secolul XVII a fost adus de către principele Gabriel Bethlen, ca profesor la Colegiul Academic de la Alba Iulia, vin să reconstituie bogatele urme romane prezente peste tot în această zonă de dezvoltare a orașului Ampelum. Aceluiași autor I se datorează și volumul celebru „Zlatna – la cumpăna dorului” lucrare care arată cât de mult a impresionat această vale a Ampoiului marele poet umanist, care vedea peste tot în zonă o romanitate târzie.
Întemeierea vechii uzine de preparare încă din secolul XVIII (1747), dovedește odată în plus interesul stăpânirii austriece în dezvoltarea exploatărilor miniere din munții Apuseni, dar și faptul că aceasta era una din ocupațiile principale ale comunităților locale de pe Valea Ampoiului, la jumătatea ei superioară, și alături de creșterea animalelor ori agricultura de subzistență.
Ocupațiile acestea tradiționale sunt redate prin expunerea unor obiecte autentice folosite în gospodăriile vechi, sau în minele din apropiere. Este vorba de unelte agricole, obiecte de uz casnic, unelte pentru minerit, sau ustensile i pentru albinăritul tradițional. Frumusețea portului popular, a cântecelor și obiceiurilor tradiționale – atât de frumos cântate de Martin Opitz în lucrarea amintită, a fost redată prin reprezentarea a două costume populare autentice din zonă, de bărbat, respectiv de femeie, precum și a unor țesături tradiționale care făceau parte din zestrea fetelor de măritat. Nu putea lipsi evocarea unor momente dificile din viața atât de greu încercată a mocanilor și moților – care, atunci când nu au mai putut îndura umilințele au răbufnit violent, în încercări de obținere a unor drepturi sociale și politice. Sunt redate momentele luptelor din timpul răscoalei din 1784, conduse pe valea Ampoiului de Horia și Cloșca, precum și anii revoluționari 1848-1849, cu personalitatea celui care a fost Avram Iancu – fostul elev al Gimnaziului de la Zlatna. Colecția muzeală beneficiază de material didactic și mobilier de expunere la standarde muzeale moderne, precum și de aparatură de control a microclimatului, astfel încât piesele expuse pot fi controlate din punctul de vedere al stării de conservare. Colectivul Muzeului Național al Unirii, care a asigurat asistența de specialitate la constituirea acestui muzeu a beneficiat și de susținerea reputatului muzeograf Volker Wolmann de la Muzeul Mineritului din Bochum, precum și de implicarea totală a cinului monahal de la mănăstirea Negraia.
Sursa: manastiriroma.blogspot.com, viziteazaalbaiulia.ro
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.