Administrație
Cetatea dacică de la Cugir va fi reabilitată și pusă în valoare: Acord de asociere între primărie și Consiliul Județean Alba
Cetatea dacică de la Cugir va fi reabilitată și pusă în valoare: Acord de asociere între primărie și Consiliul Județean Alba
Pe masa consilierilor județeni din Alba, în cadrul ședinței din 23 martie, se află un proiect de hotărâre pentru aprobarea încheierii unui acord de asociere între UAT – Orașul Cugir prin Consiliul local al orașului Cugir și UAT – Județul Alba prin Consiliul Județean Alba pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții: „Punerea în valoare și valorificarea Sitului arheologic Cetățuia de la Cugir”.
Valoarea parțială a investiției este de 300 de mii de lei, sumă prevăzută pentru componenta – Realizarea conceptului, a studiului de fezabilitate, precum și de studii, expertize, avize și acorduri. Așezarea dacică de la Cugir se dovedește a fi una dintre cele mai vechi din spațiul intercarpatic al țării noastre, putând fi comparată cu marea așezare de la Poiana din județul Galați sau cu Bâtca Doamnei de pe teritoriul orașului Piatra Neamț, fiind situată pe un pisc izolat și dotată cu fortificații naturale și întărită cu valuri de pământ și ziduri de piatră.
Dimensiunile fortificației și bogăția vestigiilor îi îndreptățesc pe specialiști să afire că la Cugir se afla un important centru economic, politic și militar, locuit încă din secolele 5-4 înainte de Hristos și ființând neîntrerupt până la cucerirea romană, când a fost distrus, asemenea celorlalte fortificații dacice din Transilvania. Cetatea dacică de la Cugir este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea „Situl arheologic de la Cugir Cetățuia”.
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana), a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Marius Hațegan a revenit pe acest șantier în cursul zilei de miercuri, împreună cu colegul său Ciprian Gatea de la Serviciul de Drumuri Județene.
„Sunt mulțumit de felul în care acționează echipele de muncitori care, în aceste zile, intervin pe partea de rigole. Tragem nădejde să finalizăm totul într-un timp foarte scurt, având în vedere că se lucrează complet mecanizat. Adaug promisiunea că încă un drum din județ va arăta impecabil, a declarat Marius Hațegan.
Administrație
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia, prima construită de la zero de Primăria Alba Iulia, au fost finalizate, recepția fiind realizată luni, 24 martie 2025. Din toamnă, 160 de preșcolari vor beneficia de spații moderne și europene.
După 33 de ani în care a funcționat la parterul unei clădiri a Colegiului „Alexandru Domșa”, improprie din punct de vedere al condițiilor și a spațiului insuficient, cu ajutorul primăriei, grădinița cu program prelungit nr.16 din Alba Iulia, are o locație proprie. Grădinița are două structuri arondate, respectiv grădinița cu program prelungit nr. 14 și grădinița cu program prelungit Bărăbanț.
În noua locație se va muta grădinița nr. 14 și se va forma un tot unitar, grădinița nr. 16, cu un efectiv de 160 de preșcolari distribuiți în 8 grupe, de la grupa mică până la grupa mare. Grădinița va fi dotată conform standardelor europene și va fi o locație în care activitatea se va desfășura conform nivelului de vârstă pe care copiii din grădinița îl vor avea, respectiv de la 3 până la 6 ani. Sălile de grupă vor fi amplasate la etaj, fiecare având vestiar și baie proprie. La parter se va găsi o bucătărie cu sală de mese. De asemenea, vor exista o spălătorie, un cabinet logopedic și un birou de consiliere psihologică pentru copii, părinți și cadre didactice. Grădinița va include și un cabinet medical dotat cu izolator. În exterior, va fi amenajat un spațiu generos de joacă,
Administrație
Reîncep lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Acestea au fost iniţiate în septembrie 2024 şi sistate în perioada de iarnă.
Este vorba de un tronson cu o lungime totală de 5097 metri, între localitatea Sebeș, intersecția cu DN7 de la km 0+038 și intersecția cu drumul județean DJ 705B, la km 5+152.
Modernizarea acestui tronson de drum va determina:
creşterea mobilităţii populației din zonele deservite către zone urbane din județul Alba, cum ar fi Municipiul Sebeș, importantă zonă dezvoltată economic, puternic industrializată
diminuarea poluării prin scăderea cantităților de noxe și a prafului generat de traficul auto
reducerea duratei de deplasare prin creşterea vitezei medii de deplasare
posibilitatea circulaţiei pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort
dezvoltarea economică a zonei
crearea de condiţii îmbunătățite de tranzit pentru posibili noi investitori din zonă