Rămâi conectat

Administrație

La orizont, exproprieri în vederea modernizării mai multor străzi din Alba Iulia

Publicat

în

La orizont, exproprieri în vederea modernizării mai multor străzi din Alba Iulia

Un proiect de hotărâre privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere a unor terenuri situate în Alba Iulia, afectate de modernizarea străzilor Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu și Arieșului, se află pe ordinea de zi a ședinței de marți 27 septembrie a Consiliului Local Alba Iulia.

Printr-o hotărâre din anul 2020 a Consiliului Local s-au aprobat documentația tehnico-economică – faza Studiu de Fezabilitate si indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare străzi zone de dezvoltare Municipiul Alba Iulia Lot 3 – Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu și Arieșului”.

Circulația pe aceste drumuri se desfășoară în prezent în condiții grele, nefiind asigurate condițiile minime de siguranță și confort, din pricina deteriorării părții carosabile. Întrucât se impune realizarea, respectiv modernizarea tramei stradale, autoritatea locală a contractat serviciul de elaborare a unui studiu de fezabilitate în acest sens.

În cadrul studiului de fezabilitate a fost analizat și culoarul de expropriere, inclusiv valoarea împrejmuirilor ce limitează actualmente proprietățile și care intră sub incidența măsurilor propuse prin proiect. În vederea efectuării exproprierilor s-a încheiat un contract de prestare servicii. Suprafața totală a terenurilor de expropriat prin proiect este de peste 10 mii de metri pătrați.

Valoarea de piață estimată a terenurilor s-a stabilit ca fiind 88 lei/mp pentru terenurile amplasate în zona C și 120 lei/mp pentru terenurile amplasate în zona B.

Conform documentației de expropriere sunt afectate 251 de proprietăți (terenuri).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Publicat

în

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.

Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.

Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.

Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș

În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.

Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.

De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

Publicat

în

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.

Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.

Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.

E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.

Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba