Rămâi conectat

Sport

AUDIO | Remiză albă CSU Alba Iulia și CS Ocna Mureș în primul ”derby de Alba” din liga a treia

Publicat

în

CSU Alba Iulia – CS Ocna Mureș 0-0

În ciuda faptului că nu s-a înscris niciun gol, primul ”derby de Alba” din noua ediție a ligii a treia de fotbal, CS Universitatea Alba Iulia – CS Ocna Mureș, a fost intens, cu multe faze frumoase.

Partida disputată sâmbătă după amiază pe stadionul ”Cetate” din Alba Iulia a avut gazdele la timonă în cea mare parte a timpului. Cea mai mare ocazie a partidei a fost ratată de gazde pe final, când Frențiu a trimis mingea în transversală.

În prelungiri Dan Roman, care pe final a dat jos haina de antrenor al ocnamureșenilor pentru a îmbraca tricoul de jucător, a trimis mingea în plasă din apropiere, însă a fost semnalizat în ofsaid, golul find anulat.

După două partide consecutive pe teren propriu în startul campionatului, CSU Alba Iulia a strâns 4 puncte din 6 posibile. Antrenorul Mihai Manea a vorbit după partidă despre bilanțul după primele două runde și problemele de la finalizare.

Ocnamureșenii au obținut pe ”Cetate” primul punct din noua ediție de campionat. Amtrenorul Dan Roman consideră că disputa de la Alba Iulia a fost pe placul spectatorilor.

foto: Sorin Stanciu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final

Publicat

în

Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final

În perioada februarie-noiembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un turneu de fotbal, competiție internă la care au participat opt echipe.

S-au disputat 14 etape, în sistem tur-retur, în mai multe locații din județ.

Au participat aproximativ 90 de polițiști.

Poliția Orașului Teiuș s-a clasat pe primul loc, Poliția Municipiului Alba Iulia și-a adjudecat al doilea loc, iar Poliția Orașului Cugir a ocupat al treilea loc. Cupa Fair-Play a fost oferită Poliției Municipiului Blaj. Cei mai buni jucători au fost Martin Bortha din echipa Poliția Orașului Teiuș și Marius Coroiu din echipa Poliția Municipiului Alba Iulia.

Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Napău din echipa Poliția Orașului Teiuș, iar golgheter al campionatului a fost Paul Mucea din echipa Apuseni Pol.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot

Publicat

în

Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot

Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia) a cucerit două medalii la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret, juniori I și II, în bazin de 25 de metri.

Competiția s-a disputat la Otopeni, reunind la start 536 de concurenți, de la 83 de cluburi.

Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a participat cu 10 sportivi, majoritatea juniori, pregătiți de profesorii Nicolae Bob și Marius Lobonțiu.

Cele mai bune rezultate au fost obținute de Zsebe Andrea, eleva antrenorului Nicolae Bob, care a reușit să obțină două distincții, la categoria juniori II, o medalie de argint în proba de 100 metri bras și o medalie de bronz în proba de 50 metri bras. Totodată, înotătoarea s-a clasat pe locul 4 în probele de 200 m mixt și 200 m bras, precum și pe locul 8 la categoria junioare I în proba de 100 m bras.

O comportare meritorie a avut și ștafeta combinată de juniori II, în componența Adrian Mărginean, Andrea Zsebe, Tudor Buțu, Iris Cherteș, clasată pe locul cinci în proba de 4x50m mixt,

Au realizat calificări în finale și performante de timp bune și foarte bune și următorii: *Daria Adam – calificare în finala A a probei de 200 m fluture unde a terminat a opta în clasamentul la tineret și seniori; *Sergiu Rus – calificări în finalele C în probele de 50 m spate și 100m spate unde s-a clasat pe locul 12 și finala C în proba de 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14, toate la juniori I; *Clara Adam – calificări în finalele C în probele de 100 m spate și 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14 și finala C în proba de 50m spate unde s-a clasat pe locul 17, toate la juniori I; *Tudor Buțu – locul 11 în proba de 100 m bras, la juniori II; *Iris Cherteș – locul 11 în proba de 200 m spate la juniori II; *Adrian Mărginean – locul 13 în proba de 100 m spate, la juniori II; *Vlad Moldovan – locul 20 în proba de 200 m spate, la juniori I; *Ada Medruț – locul 29 în proba de 100 m spate, la juniori I.

La finele acestei săptămâni, doi înotători de la LPS Alba Iulia sunt prezenți la Reșița pentru Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal

Publicat

în

Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal

Etapa a 13-a din liga a treia de fotbal programează un derby al județului Alba.

CIL Blaj și Metalurgistul Cugir vor fi adversare pe Stadionul „CIL-Veza”.

Meciul se va disputa sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 14.00.

Ambele formații au suferit înfrângeri în runda anterioară. CIL Blaj a fost depășită cu 2-1, la Sebeș, de CS Universitar din Alba Iulia într-un alt derby al județului Alba. Metalurgistul Cugir a fost învinsă acasă cu 4-0 de Gloria Bistrița-Năsăud.

foto: facebook C.I.L Blaj


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba