Rămâi conectat

Sănătate

Ce nu știai despre zmeură

Publicat

în

Este sezonul ei, iar copiii și adulții se pot bucura timp de câteva săptămâni de mirosul parfumat și de gustul special al zmeurei.  Află ce nu știai despre zmeură de pe radiounirea.ro

Considerată ca fiind unul dintre cele mai bune fructe din lume, zmeura se regăsește în bucătărie, dar și în cosmetică și produse naturiste.

Florile zmeurului sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale și numeroase stamine, și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albinele producătoare de miere.

Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat. Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare, informează wikipedia.org.

Zmeura este săracă în calorii și ajută la pierderea de kilograme. O porție de zmeură pe zi previne apariția celulelor cancerigene. Dintre toate fructele, zmeura conține cele mai mari cantități de zinc, necesar dezvoltării copiilor, așa că ar trebui să fie introdus în alimentația celor mici. Este plină de vitamina B3, biotină, acid folic şi fier, având o putere antioxidantă mai mare cu 50% decât căpşunile.

Citește și Proiecte de accesare a fondurilor europene gata făcute

Antocianinele (antioxidanți) pe care le conține zmeura constituie un ajutor prețios împotriva îmbătrânirii pielii, ameliorând elasticitatea și densitatea acesteia. Contribuie și la reducerea roșeții prin întărirea rezistenței micilor vase sanguine ale epidermei (antocianinele sunt ideale în măști sau loțiuni pentru atenuarea cuperozei).

Conform miturilor antice, zmeura era, la origine, albă. În timp ce nimfa Ida culegea zmeură pentru copilul ei, Jupiter, şi-a înţepat degetul. Sângele din deget a impregnat fructele şi de atunci zmeura a căpătat culoarea roşie.

Zmeura arctică se aseamănă destul de mult cu cea pe care o cunoaștem din pădurile noastre și doar florile sunt roșii sângerii față de cele albe ale zmeurei românești. De asemenea, procesul de creștere este foarte lent, explicabil prin temperaturile scăzute din zonele sale de creștere.

Fructele sale mici și roșii sunt considerate o delicatesă, în limba rusa numele sau însemnând „boabele regilor”.

sursa: greatnews.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Sănătate

Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are

Publicat

în

Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în același timp, cu un aport ridicat de nutrienți este din ce în ce mai mare.

Din fericire, gama variată de alimente disponibile pe piață vine în ajutorul nostru și ne aduce un produs pe care îl putem include în dieta noastră: năutul. Dacă iubești năutul, nu ai cum să nu iubești și humusul, rețeta minune adusă din Orientul Mijlociu.

Humus este o specialitate orientală, care este făcută , în mod tradițional, din piure de năut, pastă de susan –tahini, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion. Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajuta la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din naut și sosul tahini. În plus, humusul conține fier, vitamina B6, acid folic și aminoacizii cu un puternic rol antiiinflamator. Persoanele care suferă de diabet necesită diete speciale și, uneori, acest lucru poate fi greu de gestionat. Humusul este o rețetă potrivită pentru diabetici și poate fi consumat de aceștia fără rezerve. Mai mult decât atât, năutul ajută la reglarea zahărului din sânge, fiind un aliat în managementul diabetului. Datorită conținutului ridicat de fier, calciu și vitamina K, năutul din humus contribuie la dezvoltarea și menținerea unei structuri osoase dense și puternice. Vitamina C, B6, potasiul și fibrele din compoziția năutului fac din acesta un super aliment care contribuie la menținerea sănătății inimii. Fibrele ajută și la scăderea nivelului de colesterol din sânge, scăzând riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, arată studiile.

Humusul te ajută să slăbești. Prin senzația de sațietate pe care o oferă năutul, rețetele care conțin acest ingredient vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Humusul, perfect pentru diabetici

Ce conține humusul?: Există nenumărate rețete de humus, dar toate au în compoziție ingredientele „cheie” ale rețetei. Acestea se referă la boabele de năut, usturoiul și pasta de susan. Pe lângă acestea se adaugă, după gust, uleiul de măsline, zeama de lămâie și diverse condimente precum: boia sau chimion.

Năutul și beneficiile sale. Năutul conține magneziu, vitamina B1, vitamina B6, vitamina B9, seleniu cupru, fier, zinc, fosfor, mangan și potasiu. Acest aliment minune este o sursă bogată în proteine și fibre, ceea ce contribuie la o digestie sănătoasă. Conform healthline, năutul scade riscul de apariție a bolilor cronice precum cancerul, bolile sistemului cardiovascular și diabetul.
Susanul, sursă de vitalitate. Susanul reprezintă un ingredient important atunci când vrem să pregătim humus. Din fericire, semințele de susan ascund beneficii uimitoare pentru sănătate. Acestea contribuie la vitalitate, promovează sănătatea sângelui, scad tensiunea arterială și susțin sistemul imunitar. Este important de știut, însă, că există persoane alergice la susan. În cazul acestora, consumul semințelor de susan poate avea consecințe grave și este recomandată eliminarea pastei de susan din humus.

Sursa:dcmedical.ro, libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Noi investiții pentru diagnosticul cancerului, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia: Licitație pentru dotarea Laboratorului de Genetică și Diagnostic Molecular

Publicat

în

Noi investiții pentru diagnosticul cancerului la spitalul din Alba Iulia

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedură de achiziție de aparatură pentru diagnosticul cancerului pentru Laboratorul de Genetică și Diagnostic Molecular.

Se are în vedere dotarea laboratorului cu tehnologie de ultimă generație, inclusiv analizor de fragmente, sistem PCR, sistem complet de electroforeză şi imagistică GEL, fluorimetru, spectrofotometru, bloc termostat, set de laborator, cititor multimod în plăci, ultracongelator, mini PCR şi sistem de secvențiere.

Achiziția este în valoare de peste 3 milioane de lei.

Se dorește, printr-un proiect mai amplu, asigurarea accesului egal la asistența medicală a pacieților oncologici care sunt trataţi în Spitalul Judeţean de Urgență Alba Iulia cât și a pacienților din județ sau chiar din țară.

Pentru a putea veni în sprijinul pacienților oncologici prin diagnosticarea cancerului sunt necesare, conform reprezentanților unității medicale, suplimentarea gamei de analize medicale de genetică şi diagnostic molecular şi, ulterior, accesarea subprogramului naţional de testare genetică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Noi investiții, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale

Publicat

în

Noi investiții în 2025 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale

În ultimii ani Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a beneficiat de investiții în infrastructură și dotări de aproximativ 15 milioane de lei proveniți atât din fonduri alocate de către Consiliul județean Alba, cât și din fonduri europene, redându-i-se astfel rolul de unitate medicală performantă, care asigură servicii medicale moderne, la cele mai înalte standarde și adaptate nevoilor pacienților.

Investițiile au vizat atât dotări în aparatură și echipamente medicale, cât și amenajarea și modernizarea clădirii, astfel încât să se asigure confortul pacienților, însoțitorilor acestora, precum și al personalului care asigură cu înalt profesionalism actul medical.
Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, cu o tradiție de peste 100 de ani, a fost inaugurat în vara anului 1923 în prezența Reginei Maria, mereu preocupată de soarta celor bolnavi și suferinzi, care nota în jurnalul său referitor la spitalul din Aiud că este „un foarte frumos și curat spital cu o priveliște încântătoare și pavilioane corespunzătoare pentru bolnavi, dar, din păcate, prea mici pentru cerințele prea mari. Am avut obișnuitul serviciu religios pentru sfințirea clădirii […]. I-am vizitat pe bolnavii care arătau bine în paturile lor curate sau în șezlongurile din galerie”. (Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, București, 2006, p. 208-209).
Investițiile și dezvoltarea Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud vor continua și în anul 2025, propunându-ne amenajarea unui parc terapeutic atât de necesar pacienților cu afecțiuni respiratorii, extinderea gamei de servicii medicale pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor respiratorii, precum și promovarea paletei de servicii oferite, astfel încât să asigurăm sprijin și tratament de specialitate pentru cât mai mulți pacienți.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba