Sport
Răzvan Fetița a revenit la antrenamentele Unirii Alba Iulia
Revenire a lui Răzvan Fetița la Unirea Alba Iulia
Răzvan Fetița a revenit la antrenamentele Unirii Alba Iulia.
Echipa de fotbal Unirea Alba Iulia speră într-o redresare miraculoasă a situației din punct de vedere financiar, iar toată strategia fotbalistică a “lanternei roșii” din seria a noua a ligii a treia va fi stabilită în cursul săptămânii viitoare, după ce vor fi elemente viabile. “Alb-negrii” au la îndemână trei variante: plecarea lui Nicolae Stanciu în China (caz în care vor primi peste 100 de mii de euro), implicarea unui sponsor privat (președintele Mihai Dăscălescu susține că va afla un verdict până la începutul lunii viitoare), dar și preluarae clubului de către primăria municipiului reședință de județ (se așteaptă ca în 10 februarie se fie votată o sumă de bani).
Tot de la începutul următoarei săptămâni este prevăzut timp de 10 zile un semi-cantonament centralizat la Alba Iulia, cu două antrenamente zilnice și masa la Stadionul “Cetate”, pentru încărcarea bateriilor din punct de vedere fizic.
Până atunci, sâmbătă, cu prilejul unui joc-școală ce se va desfășura pe terenul de la Oarda de Jos, antrenorii Marcel Rusu și Mircea Oprea se vor edifica asupra potențialului celor 6 jucători noi, prezenți la reunire și aflați în probe.
Sport
La Blaj, ultimul derby de Alba al anului, nedecis
La Blaj, ultimul derby de Alba al anului, nedecis
Ultimul derby de Alba al anului din liga a treia de fotbal s-a încheiat nedecis.
Pe Stadionul „CIL-Veza”, CIL Blaj și Metalurgistul Cugir au terminat la egalitate, 2-2, gazdele fiind în două rânduri în avantaj, prin golurile lui Cioară, primul din penalty.
Pentru echipa din Cugir au marcat Onaci și Popa.
De notat și cea de-a doua prezență în tricoul echipei din Blaj a juniorului Cătălin Drăgan (16 ani), după debutul din urmă cu o săptămână.
foto: arhivă
Sport
CSM Unirea Alba Iulia, doar egal cu Reghinul: Remiză și pentru CSU Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, doar egal cu Reghinul: Remiză și pentru CSU Alba Iulia
Cele două echipe de liga a treia din Alba Iulia au încheiat la egalitate meciurile disputate în etapa a 13-a.
În nocturnă pe Stadionul „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia nu a reușit să treacă de penultima clasată în seria a șaptea a eșalonului fotbalistic terț. Partida cu Avântul Reghin s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce oaspeții au condus la pauză. Golul „alb-negrilor” a fost marcat de Indrei.
CS Universitar din Alba Iulia a terminat nedecis, scor 2-2, confruntarea din deplasare cu Unirea Dej, în care a condus cu 1-0, după care gazdele au egalat și au intrat în avantaj.
Banyoi – din penalty și Niakate au fost marcatorii golurilor formației universitare albaiuliene.
foto: Cătălin Crăciun (CSM Unirea Alba Iulia)
Sport
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
În perioada februarie-noiembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un turneu de fotbal, competiție internă la care au participat opt echipe.
S-au disputat 14 etape, în sistem tur-retur, în mai multe locații din județ.
Au participat aproximativ 90 de polițiști.
Poliția Orașului Teiuș s-a clasat pe primul loc, Poliția Municipiului Alba Iulia și-a adjudecat al doilea loc, iar Poliția Orașului Cugir a ocupat al treilea loc. Cupa Fair-Play a fost oferită Poliției Municipiului Blaj. Cei mai buni jucători au fost Martin Bortha din echipa Poliția Orașului Teiuș și Marius Coroiu din echipa Poliția Municipiului Alba Iulia.
Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Napău din echipa Poliția Orașului Teiuș, iar golgheter al campionatului a fost Paul Mucea din echipa Apuseni Pol.
-
Știriacum 5 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie