Știri
Deliciosul MUST, bogat în minerale: De unde vine numele și care sunt beneficiile consumului pentru sănătate
Mustul din struguri este un extraordinar ingredient în dieta zilnică de toamnă cu rol în energizare, diminuarea durerilor de cap şi păstrarea sănătăţii inimii
Finalul de septembrie și începutul de octombrie este vremea mustului, prilej pentru voi de a bea câțiva litri de suc natural de struguri și pentru a afla de pe radiounirea.ro câteva curiozități interesante și utile despre această băutură.
Cât alcool are mustul: Conţinutul de alcool al mustului variază în funcție de numărul de zile care au trecut de la prepararea sa. De aceea, trebuie să se ţină cont de câte zile au trecut de când a fost stors nu numai atunci când este consumat de şoferi, ci şi în cazul în care este oferit copiilor, notează adevarul.ro. Imediat după stoarcere, mustul nu conține alcool aproape deloc, concentrația maximă de alcool fiind undeva la 1%. După trei sau cel mult patru zile, mustul care fermentează începe să pişte limba, prinde un gust acrişor, iar gradul de alcoolemie se duce spre 4% (asemănător berii comune, din comerț). Deja avem de-a face cu tulburelul, aşa că acesta nu mai este recomandat copiilor şi nici şoferilor. Cu cât trec zilele, cu atât concentraţia de alcool creşte.
Cum ții mustul peste iarnă: Există și o rețetă de a opri mustul din fiert, astfel încât băutura va rămâne dulce mult timp. Mustul proaspăt obținut se strecoară, folosind un tifon. Apoi, se pune la fiert, la foc potrivit, într-un vas încăpător, deoarece se va forma multă spumă. Această spumă de îndepărtează pe măsură ce se formează, până mustul rămâne limpede. Aspirinele se dizolvă într-o cantitate mică de must și se adaugă apoi în mustul aflat pe foc. După adăugarea aspirinelor, mustul se mai lasă la fiert încă 5 minute. După ce se opreşte focul, vasul cu must se lasă la răcit. După ce mustul s-a răcit, se toarnă în sticle din plastic de 1 sau 2 litri, care se închid foarte bine. Sticlele se păstrează la loc răcoros, într-o cămară sau în beci. O sticlă cu must începută trebuie consumată în cel mult 5-7 zile. La un litru de must se folosesc trei aspirine netamponate.
Siropul de must: Mustul poate fi transformat în sirop, pe care îl puteți consuma, peste iarnă, cu apă minerală sau sifon. Pentru fiecare litru de must (recomandăm, pentru sirop, mustul roșu) aveți nevoie de 300 de grame de zahăr și de o aspirină. Se fierbe mustul, într-un vas încăpător, timp de 60 de minute, timp în care se spumează de câte ori este nevoie. Apoi se adaugă zahărul și se amestecă, până când se topește. Lichidul cald se pune în sticle bine spălate și cu filet (unele sticle de bulion și de suc natural de fructe din comerț au acel capac cu filet). În fiecare sticlă se adaugă o aspirină. Sticlele se pun una lângă alta și se învelesc bine, cu pături. După 2 zile, se pot așeza în cămară.
Detalii interesante despre must:
– numele de „must” vine de la latinescul „vinum mustum”, care înseamnă „vin tânăr”;
– probabil ați observat că, atunci când puneți struguri în tească, o mare parte din lichid se scurge de la sine, fără ca strugurii să fie presați. Lichidul scurs din struguri înainte de presare are chiar un nume, „ravac”;
– mustul conține mult bor, iar acest detaliu face ca lichidul să contribuie la prevenire căderilor de calciu.
Sursa.greatnews.ro
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știri8 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri3 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri27 de minute ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului