Sport
Voința Stremț și Industria Galda de Jos s-au calificat în etapa a doua a fazei naționale a Cupei României la fotbal
Voința Stremț și Industria Galda de Jos își continuă parcursul în Cupa României
Voința Stremț și Industria Galda de Jos s-au calificat în etapa a doua a fazei naționale a Cupei României la fotbal.
Asta în urma partidelor eliminatorii jucate miercuri după amiază în compania altor echipe din județul Alba.
Voința Stremț, laureata fazei județene a competiției, a câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu CS Ocna Mureș, prin golurile marcate de Cosmin Epure și Alin Juncan. După marcarea celui de-al doilea gol de către gazde, ocnamureșenii au ratat un penalty, prin Alecu Cioară.
Oaspeții au încheiat partida în inferioritate numerică în urma eliminării lui Daniel Lupșan, survenită pe final de meci.
Tot cu 2-0 s-a impus și Industria Galda de Jos în disputa de pe teren propriu cu Unirea Alba Iulia. Ambele goluri au fost înscrise de Cristian Bălaș, o reușită fiind din penalty.
Uniriștii au aliniat o formulă de echipă extrem de tânără, cu o medie de vârstă de 21 de ani și 4 luni.
Sport
CSM Unirea Alba Iulia, doar egal cu Reghinul: Remiză și pentru CSU Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, doar egal cu Reghinul: Remiză și pentru CSU Alba Iulia
Cele două echipe de liga a treia din Alba Iulia au încheiat la egalitate meciurile disputate în etapa a 13-a.
În nocturnă pe Stadionul „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia nu a reușit să treacă de penultima clasată în seria a șaptea a eșalonului fotbalistic terț. Partida cu Avântul Reghin s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce oaspeții au condus la pauză. Golul „alb-negrilor” a fost marcat de Indrei.
CS Universitar din Alba Iulia a terminat nedecis, scor 2-2, confruntarea din deplasare cu Unirea Dej, în care a condus cu 1-0, după care gazdele au egalat și au intrat în avantaj.
Banyoi – din penalty și Niakate au fost marcatorii golurilor formației universitare albaiuliene.
foto: Cătălin Crăciun (CSM Unirea Alba Iulia)
Sport
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
În perioada februarie-noiembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un turneu de fotbal, competiție internă la care au participat opt echipe.
S-au disputat 14 etape, în sistem tur-retur, în mai multe locații din județ.
Au participat aproximativ 90 de polițiști.
Poliția Orașului Teiuș s-a clasat pe primul loc, Poliția Municipiului Alba Iulia și-a adjudecat al doilea loc, iar Poliția Orașului Cugir a ocupat al treilea loc. Cupa Fair-Play a fost oferită Poliției Municipiului Blaj. Cei mai buni jucători au fost Martin Bortha din echipa Poliția Orașului Teiuș și Marius Coroiu din echipa Poliția Municipiului Alba Iulia.
Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Napău din echipa Poliția Orașului Teiuș, iar golgheter al campionatului a fost Paul Mucea din echipa Apuseni Pol.
Sport
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia) a cucerit două medalii la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret, juniori I și II, în bazin de 25 de metri.
Competiția s-a disputat la Otopeni, reunind la start 536 de concurenți, de la 83 de cluburi.
Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a participat cu 10 sportivi, majoritatea juniori, pregătiți de profesorii Nicolae Bob și Marius Lobonțiu.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de Zsebe Andrea, eleva antrenorului Nicolae Bob, care a reușit să obțină două distincții, la categoria juniori II, o medalie de argint în proba de 100 metri bras și o medalie de bronz în proba de 50 metri bras. Totodată, înotătoarea s-a clasat pe locul 4 în probele de 200 m mixt și 200 m bras, precum și pe locul 8 la categoria junioare I în proba de 100 m bras.
O comportare meritorie a avut și ștafeta combinată de juniori II, în componența Adrian Mărginean, Andrea Zsebe, Tudor Buțu, Iris Cherteș, clasată pe locul cinci în proba de 4x50m mixt,
Au realizat calificări în finale și performante de timp bune și foarte bune și următorii: *Daria Adam – calificare în finala A a probei de 200 m fluture unde a terminat a opta în clasamentul la tineret și seniori; *Sergiu Rus – calificări în finalele C în probele de 50 m spate și 100m spate unde s-a clasat pe locul 12 și finala C în proba de 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14, toate la juniori I; *Clara Adam – calificări în finalele C în probele de 100 m spate și 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14 și finala C în proba de 50m spate unde s-a clasat pe locul 17, toate la juniori I; *Tudor Buțu – locul 11 în proba de 100 m bras, la juniori II; *Iris Cherteș – locul 11 în proba de 200 m spate la juniori II; *Adrian Mărginean – locul 13 în proba de 100 m spate, la juniori II; *Vlad Moldovan – locul 20 în proba de 200 m spate, la juniori I; *Ada Medruț – locul 29 în proba de 100 m spate, la juniori I.
La finele acestei săptămâni, doi înotători de la LPS Alba Iulia sunt prezenți la Reșița pentru Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani.
sursa: Ziarul Unirea
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie