Rămâi conectat

Administrație

Finanţare pentru un proiect de modernizare a iluminatului public la Sebeş

Publicat

în

Încă un pas pentru modernizarea iluminatului public în municipiul Sebeş

Proiectul “Modernizarea iluminatului public în Municipiul Sebeș – str. Traian, str. Dorin Pavel (parțial) – și în localitățile Petrești, Lancrăm Și Răhău” a fost aprobat și va fi finanțat prin programul derulat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului de Mediu, al cărui obiectiv este sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public.

Suma nerambursabilă obținută este de 1.000.000 lei, iar valoarea totală a proiectului este de 1.185.240,00 lei.

Proiectul presupune achiziţionarea şi instalarea unui număr de 647 corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată, precum și achiziţionarea şi instalarea sistemului de dimare/telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie.

Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante din localitățile aparținătoare Petrești, Lancrăm și Răhău, cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante.

Unul din cele mai importante rezultate ale proiectului îl reprezintă reducerea cheltuielilor cu plata energiei de aproximativ 90.000 lei/an, prin scăderea consumului de la 233.105 KWh/an la 50.879 KWh/an.

De asemenea, se va înregistra o îmbunătățire a calității iluminatului public și reducerea emisiilor anuale de CO2.

foto: Edi Schneider


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Publicat

în

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.

Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.

Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.

Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș

În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.

Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.

De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

Publicat

în

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.

Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.

Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.

E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.

Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba