Educație și Cultură
Calendarul Admiterii la liceu 2021 a fost modificat: Repartizarea computerizată, pe 24 iulie
Calendarul Admiterii la liceu 2021 a fost modificat
Completarea fiselor de inscriere are loc in perioada 16-22 iulie, fata de 8-14 iulie, cum era stabilit initial. Repartizarea computerizata a fost mutata pe 24 iulie, in loc de 16 iulie.
O alta noutate: parintii care vor sa depuna fizic dosarele de inscriere la liceul la care au fost repartizati copiii lor, trebuie sa dea telefon sau e-mail la liceul respectiv, ca sa se programeze inainte.
Noul Calendar al Admiterii la Liceu 2021 este urmatorul:
10 mai 2021 – Anuntarea, de catre inspectoratele scolare, a metodologiei de organizare a probei de verificare a cunostintelor de limba materna
10 mai 2021 – Afisarea ofertei de scolarizare/ofertei de formare profesionala, concretizata in profiluri, domenii si calificari profesionale, pentru invatamantul liceal, filiera tehnologica. Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de invatamant liceal pe filiere, profiluri, specializari/domenii de pregatire, limba de predare. Crearea bazei de date la nivelul fiecarei unitati de invatamant gimnazial si la nivel judetean, cuprinzand datele personale ale elevilor de clasa a VIIIa, in Sistemul informatic integrat al invatamantului din Romania (SIIIR), prin verificarea si corectarea, dupa caz, a informatiilor privind elevii si formatiunile de studiu la care acestia sunt asociati
Tiparirea brosurii care cuprinde informatiile despre admitere; postarea brosurii pe site-urile inspectoratelor scolare. in brosura se va regasi si mentiunea ca, pentru actiunile care presupun prezenta la unitatea de invatamant a candidatilor/parintilor este necesara informarea, prin telefon sau e-mail, a unitatii de invatamant cu privire la intentia de depunere/completare/preluare a documentelor, in vederea planificarii accesului in unitatea de invatamant.
10 – 14 mai 2021 – Transmiterea in unitatile de invatamant gimnazial a brosurilor cuprinzand informatiile legate de admitere. Transmiterea de catre inspectorate la scolile gimnaziale a listei centrelor de inscriere, precum si a scolilor arondate fiecarui centru.
Afisarea in unitatile de invatamant gimnazial si pe site-ul acestora a graficului sedintelor/actiunilor de completare a optiunilor de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, precum si a Metodologiei si a Calendarului admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2021-2022, precum si a unei adrese de e-mail si a unui numar de telefon, dedicate admiterii 2022, precum si o adresa de e-mail si un numar de telefon dedicate admiterii
21 mai 2021 – Transmiterea la Ministerul Educatiei a brosurilor de admitere ale fiecarui judet, in versiune electronica si tiparita
17 mai – 11 iunie 2021 – sedinte/actiuni de instruire cu parintii si elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere si a planului de scolarizare, organizate la unitatea de invatamant sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferinta on-line etc.)
16 iunie 2021 – Transmiterea de catre fiecare unitate de invatamant gimnazial catre Comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, precum si a listei elevilor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exmatriculati, prin completarea acestor informatii in aplicatia informatica centralizata
17 iunie 2021 – Transmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti catre Comisia nationala de admitere a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizarii operatiunilor specifice completarii acestor date in aplicatia informatica centralizata
13 iulie 2021 – Transmiterea de catre Comisia nationala de admitere catre comisiile judetene a bazei de date cu mediile de admitere si a ierarhiei judetene prin activarea, in aplicatia informatica centralizata, a sectiunilor si rapoartelor specifice
Depunerea/Transmiterea declaratiilor de catre parintii sau reprezentantii legali ai candidatilor care opteaza pentru stabilirea mediei la evaluarea nationala fara a lua in calcul rezultatul la proba de limba si literatura materna, la secretariatele unitatilor de invatamant de provenienta.
Nota: Dupa finalizarea etapei speciale a evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a, in data de 12 iulie 2021, Comisia nationala de admitere retransmite catre comisiile judetene baza de date cu mediile de admitere si ierarhia judeteana prin activarea, in aplicatia informatica centralizata, a sectiunilor si rapoartelor specifice.
Depunerea/Transmiterea declaratiilor de catre parintii sau reprezentantii legali ai candidatilor care au sustinut Evaluarea Nationala in etapa speciala si care opteaza pentru stabilirea mediei la evaluarea nationala fara a lua in calcul rezultatul la proba de limba si literatura materna, la secretariatele unitatilor de invatamant de provenienta, se face in data de 12 iulie 2021
14 iulie 2021 – Completarea de catre secretariatele scolilor a fiselor de inscriere cu numele/codul unitatii de invatamant gimnazial, cu datele personale ale absolventilor clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele si mediile obtinute la evaluarea nationala din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicatia informatica centralizata.
15 iulie 2021 – Anuntarea ierarhiei la nivel judetean/al municipiului Bucuresti a absolventilor clasei a VIII-a.
Probele de aptitudini pentru admiterea la liceu 2021
07 – 14 iunie 2021 – Inscrierea pentru probele de aptitudini, direct la unitatea de invatamant liceal/gimnazial sau prin mijloace electronice de comunicare si si eliberarea/transmiterea anexelor fiselor de inscriere, insotite de documentele prevazute in Anexa nr. 3 la ordin, conform procedurii stabilite de Comisia Nationala de Admitere
15 – 18 iunie 2021 – Desfasurarea/ Echivalarea probelor de aptitudini, conform prevederilor
din Anexa nr. 3
Nota: Pentru admiterea in colegiile militare nationale, perioada in care se sustine proba de verificare a cunostintelor la disciplinele Limba si literatura romana si Matematica este stabilita conform reglementarilor proprii ale Ministerului Apararii Nationale
18 iunie 2021 – Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini. Transmiterea, in format electronic si in scris, catre Comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti a listei candidatilor declarati admisi la probele de aptitudini, prin completarea acestora in aplicatia informatica centralizata
22 iunie 2021 – Transmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti catre unitatile de invatamant liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exmatriculati, prin activarea rapoartelor specifice in aplicatia informatica centralizata
Actualizarea de catre comisiile din unitatile de invatamant liceal vocational a listelor candidatilor declarati admisi la probele de aptitudini, prin eliminarea candidatilor corigenti, repetenti, amanati sau exmatriculati, in aplicatia informatica centralizata
13 iulie 2021 – Transmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti catre unitatile de invatamant liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date judetene cuprinzand mediile de admitere, prin confirmarea finalizarii operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata
14 iulie 2021 – Validarea de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti a listei candidatilor admisi la liceele/clasele la care s-au sustinut probe de aptitudini si comunicarea rezultatelor in unitatea de invatamant liceal respectiva, prin tiparire din aplicatia informatica centralizata
Transmiterea de la liceele vocationale a informatiilor cu privire la candidatii care nu au fost admisi la clasele pentru care au sustinut probe de aptitudini, conform procedurii stabilite de Comisia Nationala de Admitere.
Candidatilor care nu au fost admisi la clasele pentru care au sustinut probe de aptitudini, precum si candidatilor care au fost admisi, dar care au declarat, in scris, ca renunta la locul obtinut, li se poate elibera, de catre unitatea de invatamant gimnazial, fisa de inscriere, pentru completarea optiunilor in vederea participarii la repartizarea computerizata
Nota: Nu se elibereaza fisa de inscriere pentru completarea optiunilor candidatilor care au fost admisi la clasele pentru care au sustinut probe de aptitudini, cu exceptia candidatilor admisi care au declarat, in scris, ca renunta la locul obtinut pentru a participa la etapa de repartizare computerizata.
Transmiterea, in format electronic, catre Centrul national de admitere a listei candidatilor declarati admisi, in fiecare judet, la clasele pentru care s-au sustinut probe de aptitudini, prin confirmarea incheierii operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata
Prima etapa de repartizare computerizata si admitere in invatamantul liceal de stat pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2021-2022
16 – 22 iulie 2021 – Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, la unitatea de invatamant sau prin formular transmis electronic.
Completarea fiselor de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a care doresc sa participe la admitere in alt judet si depunerea/transmiterea fiselor, conform procedurii stabilite de Comisia nationala de admitere
NOTA: Candidatii nerepartizati pe locurile speciale pentru rromi si candidatii nerepartizati pe locurile distinct alocate in unitatile de invatamant de masa candidatilor cu CES, precum si cei care au fost repartizati dar care solicita, in scris, renuntarea la locul pe care au fost repartizati, care doresc sa participe la prima etapa de repartizare computerizata si admitere in invatamantul liceal de stat pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2021-2022, completeaza optiunile in perioada 20 – 22 iulie 2021
16 – 22 iulie 2021 – Introducerea in baza de date computerizata (in aplicatia informatica centralizata) a datelor din fisele de inscriere
16 – 22 iulie 2021 – Verificarea de catre parinti si candidati a corectitudinii datelor din fisa listata de calculator, corectarea eventualelor greseli in baza de date computerizata si listarea fiselor corectate din calculator, operatiuni ce se vor realiza utilizand aplicatia informatica centralizata
22 iulie 2021 – Termenul-limita pentru transmiterea bazei de date de la centrele de inscriere la centrul de admitere judetean/al municipiului Bucuresti, precum si a listei absolventilor care nu participa la repartizarea computerizata, prin confirmarea operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata. Predarea/transmiterea de catre comisia din centrul de inscriere a fiselor de optiuni originale la centrul de admitere judetean/al municipiului Bucuresti
22 iulie 2021 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judetene/al municipiului Bucuresti la Centrul national de admitere prin confirmarea, de catre acestea, a finalizarii operatiunilor specifice, in aplicatia informatica centralizata
23 iulie 2021 – Verificarea si corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidati aflati in baza de date pentru admiterea computerizata si care au fost deja admisi la liceele la care se sustin probe de aptitudini etc., de catre Comisia nationala de admitere si comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti; transmiterea modificarilor la comisia nationala
23 iulie 2021 – Corectarea erorilor si confirmarea incheierii modificarilor in aplicatia informatica centralizata
24 iulie 2021 – Repartizarea computerizata in invatamantul liceal de stat a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2021 – 2022
24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidatilor repartizati computerizat in invatamantul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia nationala de admitere. Afisarea in unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamantul liceal de stat din judet/municipiul Bucuresti
25 – 28 iulie 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de inscriere la scolile la care candidatii au fost repartizati
29 iulie 2021 – Transmiterea de catre unitatile de invatamant liceal de stat a situatiei locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in aceasta etapa de admitere pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2021-2022
A doua etapa de repartizare computerizata si admitere in invatamantul liceal de stat pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani
29 iulie 2021 – Afisarea situatiei locurilor ramase libere, inclusiv a celor destinate candidatilor rromi, precum si a celor destinate candidatilor cu CES, a locului de desfasurare si a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunostintelor de limba moderna ori materna in a doua etapa de admitere in invatamantul liceal de stat, pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2020 – 2021, candidatii rromi si candidatii cu CES isi pastreaza prioritatea pe locurile destinate fiecarei categorii, care au ramas libere dupa solutionarea situatiilor speciale
29 iulie 2021 – Inscrierea candidatilor pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna, inclusiv a candidatilor pe locurile speciale pentru rromi si a candidatilor pentru locurile distinct alocate candidatilor cu CES in unitatile de invatamant de masa
30 iulie 2021 – Desfasurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna
2 august 2021 – Afisarea rezultatelor la probele de aptitudini si la probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna si rezolvarea eventualelor contestatii
29 iulie – 5 august 2021 – Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre candidatii care au fost repartizati computerizat in prima etapa de admitere, dar care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen si de catre candidatii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizata in prima etapa de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizati computerizat
Nota: Completarea optiunilor in fise se realizeaza la unitatea de invatamant sau prin formular transmis electronic
29 iulie – 4 august 2021 – Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre candidatii care solicita inscrierea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate pentru candidatii cu CES in unitatile de invatamant de masa si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, la unitatea de invatamant
Sursa:portalinvatamant.ro
Educație și Cultură
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere, în 23 noiembrie, pe pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere
Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian și hirotonit ierodiacon și ieromonah.
A urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica, Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. În 1952 a absolvit Institutul Teologic Universitar din București. După absolvirea facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963), iar în 1963-1973 este preot-paroh la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). La 11 iunie 1973 a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei de Sibiu și Alba Iulia, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În această perioadă s-a preocupat în mod deosebit de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.
Episcopul Emilian Birdaș a fost instalat în scaunul episcopal la 25 ianuarie 1976, în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). Slujba de instalare a fost susținută de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei. La încheierea Sfintei Liturghii a vorbit mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului care i-a înmânat noului episcop cârja episcopală. În noua sa calitate, episcopul Emilian Birdaș s-a ocupat de organizarea noii eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și de pictarea lor. S-a opus cu vehemență distrugerii bisericilor și mănăstirilor din eparhia sa, pilduitoare în acest sens fiind implicarea sa în
obținerea documentelor necesare restaurării vechii bisericuțe a Mănăstirii Râmeț, alături de care s-a construit o biserică nouă, supranumită Catedrala Munților Apuseni, a cărei zidire a durat până în anul 1986. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
La 18 ianuarie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost acuzat de colaborare cu regimul comunist și a fost obligat să demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia într-un mod controversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, nedreptate care i-a cauzat grave probleme de sănătate printre care un atac cerebral. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei Episcopii a Caransebeșului. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea „Foii Diecezane” și a Calendarului Românului. A trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.
În amintirea sa, la data de 23 noiembrie 2024, începând cu ora 13:00, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza un moment aniversar pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde, în anul 2016 a fost ridicat bustul primului episcop de Alba Iulia, Emilian Birdaș.
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș
Tabloul „Turnul de la mănăstire”, exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este tabloul „Turnul de la mănăstire”, realizat de pictorul Hermann Meuselbach în primii ani ai secolului XX.
Lucrarea, intrată în patrimoniul muzeului în anul 2001, are următoarele date tehnice: tehnică mixtă pe carton; dimensiuni: 70,5 x 50 cm; semnat – dreapta-jos, cu negru: „Hermann Meuselbach”; nedatat. Pe verso, lucrarea poartă o etichetă originală, scrisă de pictor, cu următorul text: „Der Klosterturm von Mühlbach im Herbst. Originalbild in Kohlenfarben” [Turnul de la mănăstire, toamna. Culori de cărbune].
În această compoziție, Hermann Meuselbach a redat Turnul Octogonal şi un fragment de curtină, elemente ale sistemului defensiv medieval al Sebeşului, așa cum le vedea din grădina casei sale, la începutul secolului XX. Turnul, datând din veacul al XVI-lea, este situat în colțul de nord-est al fortificației orașului Sebeş, în imediata vecinătate a fostei mănăstiri dominicane, iar la momentul realizării lucrării, acestuia îi lipsea acoperișul, distrus probabil în confruntările din timpul Revoluției de la 1848-1849, fără a mai fi reparat ulterior.
Lucrarea este extrem de elaborată, fiind realizată în maniera specifică autorului, adică abundând în detalii. A reprodus extrem de fidel atât turnul, în cazul căruia a redat inclusiv vegetația care creștea în partea superioară a zidurilor, cât şi grădina casei. De altfel, în ciuda faptului că este vorba de un peisaj de toamnă, Hermann Meuselbach a acordat o mare atenție grădinii sale, care, spre vest, se întindea până la bazele curtinei şi turnului. Deși vegetația era destul de săracă în acea perioadă a anului, autorul a reprodus, extrem de minuțios, întreaga suprafață a grădinii. O mare parte a acesteia era ocupată de straturi pentru legume, având numeroși araci înfipți în pământ (aprox. 120), pe care i-a şi reprodus, fiecare fiind tratat individual. Accesul în această zonă era precedat de o pergolă, pe care creștea o plantă cățărătoare, redată și ea extrem de detaliat.
Hermann Meuselbach a fost un pictor peisagist care a activat în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale celui următor, fiind cunoscut contemporanilor săi, în special în zona Sebeșului, unde a trăit aproape întreaga viață. S-a născut în 28 ianuarie 1858, în Germania, la Eischleben şi a studiat artele frumoase la Școala Saxonă de Artă din Weimar. În 1881 a emigrat în Transilvania, devenind profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş, unde a activat până în 1911, când s-a pensionat. În timpul liber se dedica picturii, imortalizând numeroase peisaje atât din localitatea adoptivă, cât şi din împrejurimile acesteia. A încetat din viață la 12 noiembrie 1924, în orașul Sebeş, unde, de altfel, a și fost înmormântat.
Educație și Cultură
UAB, parte a rețelei universitare din regiunea Dunării
UAB, parte a rețelei universitare din regiunea Dunării
Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia a devenit parte a Danube Rectors Conference (DRC).
Este vorba de rețea universitară care reunește 70 dintre cele mai importante instituții din regiunea Dunării.
„Prin această reușită vom consolida poziția instituției noastre la nivel internațional și vom dezvolta noi oportunități de colaborare în educație și cercetare”, au transmis reprezentanții universității albaiuliene.
-
Știriacum 18 ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 13 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 10 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului