Știri
1 si 2 martie, Federaţia Solidaritatea Sanitară declanșează proteste: Cer mai mulţi bani la sănătate
1 si 2 martie, Federaţia Solidaritatea Sanitară declanșează proteste: Cer mai mulţi bani la sănătate
Două proteste în faţa Parlamentului sunt programate pe 1 şi 2 martie de Federaţia Solidaritatea Sanitară. Sindicaliştii cer mai mulţi bani la sănătate şi respectarea drepturilor celor care lucrează în domeniu.
„Luni, 1 martie, şi marţi, 2 martie 2021, zilele în care în care va fi dezbătut în plen şi aprobat Bugetul, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează la porţile Parlamentului, ‘asediind’ parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei, remis duminică Agerpres.
Protestele vor fi desfăşurate în intervalul orar 11:00 – 13:30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie, la fiecare dintre acţiuni participând numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă.
Se cere respectarea drepturilor
„Revendicările acestor acţiuni sunt cele anunţate în cadrul protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate, parlamentarii primind deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 98 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 44% dintre lucrători au fost vaccinaţi dovedind cu prisosinţă necesitatea satisfacerea revendicărilor noastre. Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care circa 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, se menţionează în comunicat.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere: creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate. Astfel, potrivit sindicaliştilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţie de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate. În contextul în care profesioniştilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, susţin ei.
Intervenţii pentru scăderea infectărilor printre medici şi asistente
De asemenea, printre revendicările federaţiei se mai află adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19.
„Alături de intervenţiile clasice pentru o astfel de strategie, ea trebuie să includă şi următoarele măsuri: elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării; stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare; elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19; reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore; limitarea răspunderii profesionale la condiţiile create de ‘noua normalitate’; includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020”, se spune în document.
Sindicaliştii mai solicită raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor; negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sector Sănătate.
„Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată şi pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase”, mai spune Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.
Sursa:dcnews.ro
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei
O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată
Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.
Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.
Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 24 de ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului