Rămâi conectat

Știri

960 de permise de ședere și 1.203 avize de angajare în muncă, emise de polițiștii de imigrări din Alba, în primul semestru din 2024

Publicat

în

960 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 1.203 avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Alba, în primul semestru al acestui an.

10 străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de 8.000 de lei au fost aplicate de polițiștii de imigrări.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Alba, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie a acestui an, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 2.989 de persoane, dintre care 2.253 de străini din state terțe și 736 din state al Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Nepal – 559, Sri Lanka – 323, Moldova – 312, Bangladesh – 222, India – 190 și Turcia – 106, dar și 736 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Spania.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajarea în muncă și studii.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 960 de permise de ședere, dintre care 950 pentru ședere temporară și 10 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 78 de certificate de înregistrare și 23 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În perioada analizată au fost înregistrate 1.405 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.203 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 202 cereri au fost respinse.

De asemenea, au fost înregistrate 10 invitații pentru cetățenii din state terțe și 4 cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe, fiind avizate toate.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 49 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 10 străini. Dintre aceștia, 6 erau din Sri Lanka și 4 din Bangladesh.

Au fost emise 13 decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – 10, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 1, ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare – 2.

Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 11 cetățeni străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

Festivalul Național Studențesc „Serbările Unirii”, ediția a XXVIII-a, la Alba Iulia: Care este programul

Publicat

în

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, vă invită la Festivalul Național Studențesc „Serbările Unirii”, ediția a XXVIII-a

Evenimentul urmărește promovarea culturii și a activităților vocaționale prin diversificarea proiectelor și a programelor pentru pregătirea vocațională a tinerilor și studenților, precum și stimularea și implicarea acestora în ceea ce privește actul cultural. Programul festivalului este unul divers, pentru toate gusturile, în care se regăsesc tineri, studenți, dar și nume cu notorietate.

Program:

Miercuri, 27 noiembrie, ora 19:00

„Clipe de luciditate” – spectacol de teatru-dans. Eveniment organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Sibiu și Compania de Dans „Microbis”.

Sala de spectacole a CCS Alba Iulia

Accesul se face pe bază de invitație, care se poate ridica de la Casa de Cultură a Studenților.

Vineri, 29 noiembrie

Ora 16:00 Vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului „Apuseni, țara de piatră” din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural, fondat de Paul Bordaș.

Foaier CCS Alba Iulia

Ora 20:00 Balul Bobocilor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Sala de spectacole a CCS Alba Iulia

Duminică, 1 decembrie

Mesaje online cu ocazia a 106 ani de la Marea Unire și 102 de ani de la inaugurarea fostului Teatru „Caragiale” din Alba Iulia

Luni, 2 decembrie, 19:00

„Tinerii și provocările lumii moderne”

Conferință susținută de părintele Constantin Necula

Sala de spectacole a CCS Alba Iulia

Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile!

Miercuri, 4 decembrie, ora 18:30

Concert: Connect-R & Band

În deschidere: Luz Maria Milagros Șuteu, Paul Berghean, Mihai Șerbănescu, Maria Imbre, Georgiana Zbutea

Prezintă: MC Kotto

Sala de spectacole a CCS Alba Iulia

Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile!

Joi, 5 decembrie, ora 11:00

„Skepsis”. Retrospectiva anului 2024. Proiecte pentru anul 2025.

Foaier CCS Alba Iulia

Vineri, 6 decembrie, ora 18:00

Spectacol folcloric cu Maria Dragomiroiu, Robert Târnăveanu, Oana Tomoiagă, George Drăgan, Maximiliana Poienar, Cristiana Viorel și Grupul instrumental „Carpatin Express”

Prezintă: Andreea Bogdan

Sala de spectacole a CCS Alba Iulia

Accesul se face pe bază de invitație, care se poate ridica de la Casa de Cultură a Studenților, începând de miercuri, 27 noiembrie, în intervalul orar 9:00 – 18:00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 noiembrie 2024: Cercul de scriere creativă VERBUM, la Alba Iulia și Cugir

Publicat

în

În luna noiembrie, cercul de scriere creativă VERBUM, la Alba Iulia și Cugir

Ca în fiecare lună, și în luna noiembrie se vor desfășura concomitent cele două cercuri de scriere creativă VERBUM, de la Alba Iulia și Cugir. Temele alese sunt: „Ecoul frunzelor” la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir (coordonator profesor doctor Luminița Cebotari) și „Întâmplare neobișnuită într-o zi obișnuită” la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba din Alba Iulia (coordonator bibliotecara Luiza Pop).

Cele două cercuri de scriere creativă se vor desfășura în data de 28 noiembrie 2024, începând cu ora 17:00.

Fiecare cerc debutează cu prezentări și recomandări de carte, urmate de discutarea creațiilor participanților, pe tema dată sau la liber, într-o atmosferă potrivită pentru astfel de dezbateri. La finalul cercului se vor propune teme pentru luna următoare și se va discuta liber despre cărți și creații literare.
Cercul de scriere creativă VERBUM este organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir. La activitate pot participa toți creatorii care doresc să primează păreri avizate despre creațiile lor și toți cei ce iubesc arta și literatura.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Paradă militară de proporții, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia

Publicat

în

Paradă militară de proporții, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, în municipiul Alba Iulia vor avea loc, în perioada 30 noiembrie-1 decembrie, o serie de manifestări la care vor participa militari și mijloace tehnice terestre și aeriene aparţinând structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. 

În data de 30 noiembrie, ceremonii militare cu depuneri de coroane și jerbe de flori la următoarele ansambluri monumentale:

– începând cu ora 10.00, la monumentul „I.C. Brătianu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”);

– începând cu ora 10.30, la monumentul „Iuliu Maniu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”);

– începând cu ora 11.15, la monumentul „Mihai Viteazul” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”);

 – începând cu ora 11.55, la ansamblul monumental „Regele Ferdinand și Regina Maria” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”);

– începând cu ora 12.25, se va desfășura o ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Unirii (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”);

– începând cu ora 12.40, în Piața Tricolorului va avea loc arborarea Drapelului Național al României (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”).

În data de 1 decembrie, începând cu ora 14.00, va avea loc ceremonia militară cu trupe și tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a 18 detașamente de defilare pe jos (peste 1000 de militari aparținând Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Forțelor pentru Operații Speciale, Batalionului 136 Geniu „Apulum”/ Brigada 10 „Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere „Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, personal din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română), 17 detașamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă VAMTAC și JLTV, complexe de artilerie antiaeriană și terestră GEPARD și LAROM, transportoare PIRANHA III și PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU, tehnică aparținând unităților de sprijin logistic, autospeciale de intervenție ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și ale organizației Crucea Roșie Română), elicoptere IAR 330 SOCAT, IAR 330 PUMA NATO, avioane F-16 Fighting Falcon ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

De asemenea, din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Belgia, Franța și Polonia, din cadrul structurilor aliate aparținând Brigăzii Multinaționale Sud-Est și Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, se va desfășura un antrenament general în data de 30 noiembrie, în intervalul orar 14.00-17.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba