Știri
85 de medalii obținute de Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, în anul 2020!
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut, în anul 2020, un număr de 85 de medalii, dintre care 46 de aur, 26 de argint și 13 de bronz, la competiții naționale și regionale. Spre deosebire de anii trecuți, sportivii noștri nu au avut posibilitatea să participe la competiții internaționale din cauza contextului epidemiologic.
Cele 85 de medalii au fost obținute de 28 de sportivi. Criza sanitară a afectat puternic sportul de performanță din România. În prima parte a pandemiei programul competițional a fost sistat, concursurile fiind reluate din vară, cu respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor.
”CS Unirea Alba Iulia organiza, la final de an, Gala Laureaților, un eveniment important pentru noi, deoarece aveam ocazia să transmitem gânduri bune sportivilor, antrenorilor, colaboratorilor, partenerilor și autorităților care ne-au fost alături. Pandemia de COVID-19 oprește organizarea galei, la fel cum a sistat multe activități sportive, sociale, culturale etc. Dar nu ne oprește să le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în acest an, să le transmitem sănătate, încredere și liniște sufletească, astfel încât să primească cu inima deschisă sărbătorile de iarnă. Îi felicităm și pe sportivi și antrenori, care au ținut aprinsă flacăra performanței, într-un an al deznădejdii și nesiguranței. În numele întregii echipe a CS Unirea Alba Iulia vă urez tuturor sărbători liniștite și un an nou cât mai bun” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea.
Rezultate pe secții în 2020:
Powerlifting:
Pănăzan Ovidiu – 2 medalie de aur;
Catarambă Alexandru – 4 medalii de aur;
Irimie Andrei – 6 medalii de aur;
Ordean Ioan Daniel – 4 medalii de argint, 1 medalie de bronz;
Cazacu Alexandru – 8 medalii de aur, 3 medalii de argint, 1 medalie de bronz;
Cioflică Andrei – 1 medalie de aur;
Oțoiu Lucian – 1 medalie de aur, 1 medalie de argint;
Total: 22 medalii de aur, 8 medalii – argint, 2 medalii – bronz. Antrenor: Ovidiu Pănăzan.
Atletism:
Rodean Ana – 4 medalii de aur, 1 medalie de argint, 1 medalie de bronz;
Acatrinei Mihaela – 4 medalii de aur, 2 medalii de argint;
Jid Georgiana – 3 medalii de aur, 3 medalii de argint;
Total: 11 medalii de aur, 6 – argint, 1 – bronz. Antrenori: Gabriel Avram, Mihaela Vlas, Mariana Bucerzan.
Orientare:
Bogya Tamas – 2 medalii de aur, 1 bronz;
Brăbiescu Paul – 1 medalie de aur;
Zincă Ionuț – 5 aur, 1 argint, 1 bronz;
Total: 8 medalii de aur, 1 – argint – 2 bronz. Antrenor: Marius Anghel.
Judo:
Medrea Andreea – 1 medalie argint;
Bogdan Laura Alexia – 1 medalie de aur, 1 argint, 2 bronz;
Sibișan Alexandru – 1 medalie de argint, 1 medalie de bronz;
Onișor Paul – 1 medalie de argint;
Maieruț Cătălin Andrei – 1 medalie de aur;
Jurj Catalin – 1 medalie de argint;
Stan Gabriel – 1 medalie de bronz.
Total: 2 medalii de aur, 5 – argint, 4 – bronz. Antrenori: Dinu Alin și Dinu Cristian.
Box:
Robert Eugen – 1 medalie de bronz;
Râșniță Gheorghe Lucian – 1 medalie de aur
Andrei Dărămuș – 1 medalie de argint
Drăgoi Viorel Raul – 1 medalie de aur
Stoica Patrik Julian – 1 medalie de bronz
Total: 2 medalii de aur, 1 – argint, 2 – bronz. Antrenor: Nicolae Paștiu.
Haltere:
Vilcu Nicu – 2 medalii de bronz;
Nastase Robert – 3 medalii de argint;
Stanilescu Fernando – 1 medalie aur, 2 medalii de argint;
Total: 1 medalie aur, 5 – argint, 2 – bronz. Antrenor: Ioan Frățilă.
Știri
Un parc fotovoltaic cu peste 7.500 de panouri solare va fi construit în Pianu de Jos: Undă verde din partea APM Alba
Un parc fotovoltaic cu peste 7.500 de panouri solare va fi construit în Pianu de Jos. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba
Agenția pentru Protecția Mediului Alba a decis ca urmare a consultărilor desfășurate în cadrul sedinței Comisiei de Analiză Tehnică din data de 08.10.2024, că proiectul „Construire parc fotovoltaic, împrejmuire, propus a fi amplasat în județul Alba, comuna Pianu, sat Pianu de Jos,intravilan, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Potrivit documentației, imobilul, teren liber de construcții situat în intravilanul localității Pianu de Jos, comuna Pianu, cu suprafață de 99910 mp, se află în proprietatea Comunei Pianu, iar compania GIGA SOLAR SRL are dreptul de superficie pentru teren pe o perioadă de 29 de ani.
GIGA SOLAR SRL intenționează prin proiectul propus să construiască o centrală electrică fotovoltaică. Proiectul constă în amplasarea de panouri fotovoltaice, care vor produce energie electrică ce va fi descărcată în Sistemul Energetic Național ( Racord la RED).
Centrala fotovoltaică va fi compusă din 7593 panouri fotovoltaice amplasate pe unități de susținere, cu putere totală de 4,1 MW. Panourile vor fi montate pe rânduri formate din 25 de unități legate în serie. Orientarea panourilor va fi spre sud iar înclinarea lor va fi de 13o. În sinteză centrala electrică fotovoltaică este formată din:
-Panouri solare. Vor fi amplasate 7593 panouri cu o putere nominală/unitate de 0,54 kW;
-Sistemul de susținere. Va fi realizat dintr-o structură metalică ce va fi montată prin înfigere în sol. Nu se va folosi beton la montarea structurii. Structura de susținere va fi montată sub formă de rânduri paralele cu orientare sudică. Pe un rând vor fi montate 25 de panouri;
-Invertoarele. Energia produsă de panouri sub formă de curent continuu se descarcă în 20 de invertoare SUN2000-215KTL-H0, cu o putere instalată/unitate de 0,200 MW. Invertoarele transformă energia electrică produsă din curent continuu în curent alternativ.
-Unitatea de stocare a energiei electrice. Unitatea de stocare a energiei electrice va fi utilizată pentru a asigura „constanța” energiei electrice livrate. Această unitate de stocare va conține:
-Module de baterii de tip ABB. Un element de stocare are o putere de 800kW, rezultând Pi de 833 kW.
-Invertoare de putere. Invertoare vor asigura „transferul” energiei din unitatea de stocare spre SEN. În această centrală se vor monta patru invertoare de putere, o unitate având puterea nominală de 200 kW.
-Transformatorul asigură transferul energiei electrice produse de centrala fotovoltaică, la tensiunea stabilită la branșarea în SEN. Transformatorul ce va deservi această centrală va avea puterea nominală de 1000 kVA.
Construcții :
-Clădirea bloc/corp comandă -un container din panouri sandwich cu fundație din beton armat.
-Clădirea unității de stocare -un container din panouri sandwich cu fundație din beton armat.
-Canal din beton pentru cabluri, acoperit cu dale din beton, între containerul „corp comandă” și containerul unității de stocare.
-Instalație de legare la pământ formată din: contur principal, realizat din electrozi verticali uniți între ei prin intermediul electrozilor orizontali; conductoare de dirijare a potențialelor; conductoare de derivație pentru legare la conductoarele de dirijare a potențialelor.
-Împrejmuirea se va realiza din plasa bordurata zincata cu înălțimea de 2 -2,5 m, la partea superioara având sarma ghimpată. -Stația electrică de transformare va fi împrejmuită cu placi din beton prefabricate de 2 m înălțime, la partea superioară având sârmă ghimpată zincată. Cf. Certificatului de Urbanism nr. 26/16.07.2024 : imprejmuirea va fi transparenta cu inaltimea de 3 m iar accesul la parcul fotovoltaic se va face printr-un drum de exploatare agricola.
Știri
Poetul Aron Cotruș, comemorat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Poetul Aron Cotruș, comemorat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Pe 1 noiembrie 1961 a murit exilat la Long Beach, California, Aron Cotruș, „al doilea poet ardelean interbelic important după Lucian Blaga”, după cum se afirmă pe site-ul https://mnlr.ro/aron-cotrus/ al Muzeului Național al Literaturii.
Aron Cotruş s-a născut la 2 ianuarie 1891 în localitatea Hăşag din judeţul Sibiu, în familia preotului Aron Cotruş şi a soţiei sale Ana, ambii născuţi pe meleagurile Albei. Primele clase primare le-a efectuat în satul Hăşag, iar restul în satul Lupu, comuna Cergăul Mare din judeţul Alba, locul de naştere al mamei sale, unde tatălui său i s-a încredințat parohia ortodoxă din localitate. Începe primele clase de liceu la Blaj, iar din 1911 se transferă la Brașov, unde își va și termină studiile liceale. Se înscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Litere, dar la izbucnirea primului Război Mondial este înrolat în armată și trimis pe frontul italian. Încă dinainte de război a publicat poezii în ziarele și revistele vremii.
Din 1913 este redactor la ziarul „Românul”, iar în 1928 este numit președinte al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat. După o intensă activitate redacțională și editorială, în 1929 este numit atașat de presă la Milano, pentru ca, spre sfârșitul lunii decembrie a anului 1930, poetul să fie transferat tot ca atașat de presă pe lângă Legația României de la Varșovia. Se preocupă intens de recunoașterea culturii și literaturii române și va realiza, în limba poloneză, o antologie a poeziei românești moderne. În 1937 revine în țară, lucrând în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La începutul anului 1940 este numit consilier de presă la Madrid, unde va rămâne în timpul celui de-al doilea Război Mondial și după aceea. Din 1945 este director al ziarului „Carpați” și președinte al Asociației Românilor din Spania. Aici, în exil, va publica volumele „Drumuri în furtună”, „Între Volga și Mississippi”, „Poezii”, „Sărbătoarea morții”, „Neguri albe”, „România”, „Versuri”, „În robia lor”, „Strigăt pentru depărtări”, „Mâine”, „Printre oameni în mers”, „Horia”, „Țara Minerii”, „Peste prăpăstii de potrivnicie”, „Eminescu”, „Rapsodia dacă”. În anul 1957 părăsește Spania și se stabilește în America, în California. Moare la 1 noiembrie 1961 într-un spital din Long Beach, California, și este înmormântat la Detroit. Este supranumit „poetul desțărat”.
În memoria lui, în fiecare an la 1 noiembrie, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia un moment omagial ce se desfășoară la ora 13:00, la bustul scriitorului, cu depunere de flori, prezentarea unui medalion literar și recitare de poezie. Cei care doresc să cunoască opera lui Aron Cotruș pot vizita, pe tot parcursul zilei, expoziția de carte de la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Concertul Aniversar, doi ani de activitate AIBD, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, pe 1 noiembrie
Vineri, 1 Noiembrie 2024, va avea loc Concertul Aniversar – Doi ani de activitate AIBD la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, începând cu ora 19.00.
Cu ocazia aniversării a doi ani de activitate, Orchestra Alba Iulia Brass and Drums invită iubitorii de muzică la un spectacol special, dedicat tuturor celor care au contribuit la această călătorie minunată.
Evenimentul va avea loc pe 1 Noiembrie 2024, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și promite o seară de neuitat plină de momente captivante și energie.
Formată dintr-o echipă diversificată de muzicieni pasionați, atât amatori cât și profesioniști, orchestra a reușit să îmbine talentul și dăruirea pentru a oferi publicului o experiență muzicală unică.
„Acest spectacol este o celebrare a dedicării și pasiunii fiecărui membru al orchestrei. Vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și care ne-au fost alături în această călătorie”, a declarat Petru Adam, dirijorul orchestrei.
Publicul va putea savura un program diversificat, care va include atât lucrări celebre, cât și compoziții originale create de membrii orchestrei. În plus, evenimentul va fi completat de surprize și momente speciale, care vor aduce bucurie și emoție în rândul participanților.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună doi ani de muzică, prietenie și creativitate!
În cadrul concertului aniversar, pe lângă orchestra Alba Iulia Brass and Drums, pe scenă se vor afla în calitate de invitați solistul Silvan Stâncel, trupa de dans sportiv Life is Dance, Ana Oltean – voce, Cristian Alexievici – tobe și voce, Răzvan Meseșan – saxofon. Evenimentul va fi pezentat de Adriana Stroe.
Intrarea la eveniment este liberă!
-
Știriacum 5 zile
Mirul și puterea lui vindecătoare: Ce taină ascunde ceremonialul miruirii
-
Știriacum 2 săptămâni
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum 2 zile
31 octombrie: Tradiții, obiceiuri și superstiții de Halloween, Sărbătoarea tuturor sfinților
-
Știriacum 5 zile
Linia principală Arad-Alba Iulia, prima cale ferată transilvăneană: În 1868, cei 211 km dintre Arad și Alba Iulia, parcurși în aproape 9 ore
-
Știriacum 2 săptămâni
18 Octombrie 1599- Bătălia de la Șelimbăr: Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei. Deschide drumul spre Prima UNIRE a românilor
-
Știriacum 2 săptămâni
Sfântul Luca, sărbătorit pe 18 octombrie: Este socotit şi patronul iconografiei creştine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului
-
Știriacum 5 zile
Frumusețile toamnei: Care sunt cele mai colorate și frumoase flori
-
Știriacum 2 săptămâni
În 21 octombrie 1754 se inaugurau primele școli din Blaj: Orașul devenea centrul învățământului românesc din Transilvania