Societate
6 ianuarie: Botezul Domnului (Boboteaza)
6 ianuarie: Botezul Domnului (Boboteaza)
În 6 ianuarie se prăznuiește botezarea Domnului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos.
Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie.
În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor.
Sărbătoarea se numește a Teofaniei deoarece la botezul lui Hristos, Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima dată – glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.
sursa: unitischimbam.ro
foto: ziarullumina.ro
Societate
7 ianuarie: Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
7 ianuarie: Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul.
Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 7 ianuarie.
Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie).
sursa: unitischimbam.ro
foto: ziarullumina.ro
Societate
Lucruri musai de știut despre Almașu Mare
Lucruri musai de știut despre Almașu Mare
Atestat documentar pentru prima dată, în anul 1352-Nagalmas, Almașu Mare este cunoscut și datorită exploatărilor de minereuri neferoase, încă din epoca romană.
Acum 606 ani, avem atestarea documentară a prezenței vlahilor/românilor pe moșia Almașu Mare, 1418-Ville volahales Nagalmas, ca și a unei mici biserici aparținătoare confesiunii grecești (ortodoxe). Este una din cele mai vechi biserici de piatră aparținătoare ritului bizantin, din Transilvania și România.
În anii 1485 și 1511, găsim numele alternativ de Reytekalmas. În anul 1786, din cei 1.172 de locuitori, 53% erau jeleri/zsellér, 33% iobagi/jobbágy, restul nemeși și șase familii de preoți.
În evul mediu și epoca premodernă, a făcut parte din comitatul Hunedoarei/Hunyad vármegye/Hunyader Komitat (1785-1790 Hunyad vm.; 1800 In Comitatu Hunyad. Trans Marus, In Processu Almásiensi).
În anul 1900, din cei 3.286 locuitori, 3.217 erau români, 16 maghiari, 10 germani, 43 evrei şi ţigani.
Biserica „Buna Vestire”(Joseni), menționată documentar din 1418, de tip navă cu absida decroșată, având un turn-clopotniță pe partea de vest a fost, cel mai probabil, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea (ctitorie a nobililor din Folt si Ilia/Marosillye/Elienmarkt?), sau începutul secolului al XV-lea.
Istoricul Gheorghe Petrov sugerează posibilitatea ca biserica să fi fost construită de către mineri germani, ce exploatau zăcăminte aurifere în zonă. Fostul său turn s-a prăbușit în secolul al XIX-lea și a fost înlocuit cu unul nou. A suferit transformări ulterioare. Are fragmente de picturi murale, din secolul al XVIII-lea.
Pentru acoperirea spațiilor interioare s-au folosit lespezi de gresie, care au provocat, la 1863, prăbușirea bolților sub propria greutate. În 1841, au fost adăugati contraforţi care nu au reusit sa facă faţă presiunii terenului. Foișorul cu arcade a fost amenajat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu interioarele boltite și o catapeteasmă de zid. Alături de fragmentele de pictură, biserica mai păstrează si o valoroasă colectie de icoane pe sticlă provenite din centrul de la Nicula/Füzesmikola/Nichelsdorf.
Satul mai are o biserică ortodoxă (Suseni), construită între anii 1822-1826, ceea demonstrează capacitatea financiară deosebită a sătenilor. Edificiul se compune dintr-o absidă hexagonală, naos dreptunghiular, turn clopotniță cu trei niveluri, cu foișor de lemn la partea superioară, și coif piramidal de tablă. Pridvorul de pe fațada de vest a turnului, a fost adăugat ulterior. În interior, biserica a fost pavată cu lespezi de piatră.
Pictura veche, realizată de Para Vasile Zugrav, în anul 1835, se mai păstrează doar în altar, restul interiorului fiind pictat la o dată recentă (1990-1994), adică distrus, că așa știm noi să ne prețuim patrimoniul. Remarcabil este iconostasul placat cu icoane pe sticlă de Făgăraș/Fogaras/Fogarasch, realizate între anii 1834 și 1835, de Ioan Pop Zugrav.
sursa: facebook Tudor Duică
Societate
4 ianuarie: Ziua mondială Braille
4 ianuarie: Ziua mondială Braille
Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie.
În această zi, în anul 1809, s-a născut francezul Louis Braille, inventatorul alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.
Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. Şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Potrivit site-ului www.nbp.org, a studiat la Institutul Naţional pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele şi numerele.
Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească folosind reproducerea în relief a literelor obişnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.
sursa: agerpres.ro
foto: awarenessdays.com
-
Știriacum 2 săptămâni
Cadourile și bunele maniere: Cum oferim și cum primim daruri
-
Știriacum 6 zile
MESAJE, SMS, URĂRI ce poţi transmite de SFÂNTUL VASILE
-
Știriacum 5 zile
Apuseni, destinație turistică și în sezonul alb: Locuri de vis din Ţara Moţilor
-
Știriacum 2 săptămâni
Ce semnifică steaua sau îngerașul din vârful bradului de Crăciun
-
Știriacum 2 săptămâni
De ce nu se îngenunchează în biserică între Crăciun și Bobotează
-
Educație și Culturăacum 2 săptămâni
26 decembrie: Una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria
-
Știriacum 5 zile
Cum se numesc lunile anului în tradiția populară și ce înseamnă denumirea lor
-
Știriacum 19 ore
Spectacolul Apusenilor: Peștera Meziad, una dintre cele mai frumoase peșteri din Parcul Natural Apuseni