Rămâi conectat

Știri

6.000 de lei pentru județul Alba, de la Guvern, pentru reparaţii în zonele lovite de furtuni

Publicat

în

Guvernul a alocat peste 36 de milioane de lei pentru înlăturarea efectelor furtunilor care au afectat mai multe zone din ţară, printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi. Județul Alba primește 6.000 de lei. 

Guvernul a decis alocarea, într-o primă etapă, a peste 36 de milioane de lei din fondul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale din vestul ţării, pentru reparaţii la 16 spitale, 23 de dispensare, 251 de unităţi şcolare, posturi de poliţie, biserici şi alte unităţi de interes public.

„Așa cum am promis, astăzi vom avea pe ordinea de zi o hotărâre de Guvern prin care alocăm sume pentru reparații”, a declarat Mihai Tudose în deschiderea ședinței Executivului.

Autoritățile locale din 10 județe vor primi suma de 29,816 milioane lei pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizare de reparații și refaceri pentru grădinițe, școli, muzee, unități spitalicești și alte clădiri și construcții aparținând administrațiilor locale. Suma va fi împărțită astfel:

Județul Maramureș – 9,468 milioane lei

Județul Bihor – 8,728 milioane lei

Județul Arad – 4,946 milioane lei

Judelul Timiș – 2,24 milioane lei

Județul Sălaj – 1,634 milioane lei

Județul Cluj – 1,384 milioane lei

Județul Bistrița-Năsăud – 1,055 milioane lei

Județul Hunedoara – 218.000 lei

Județul Caraș-Severin – 137.000 lei

Județul Alba –  6.000 lei

Citește și Urmările devastatoare ale furtunii în Alba: Oameni răniți, drumuri blocate și localități fără curent electric

Prin aceeași Hotărâre de Guvern se alocă suplimentar 1,585 milioane lei la bugetul Ministerului Afacerilor Interne și 170 de mii de lei la bugetul Ministerului Sănătății, iar bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat cu circa 4,458 milioane lei, sume ce vor fi folosite pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Banii alocați Ministerului Afacerilor Interne vor fi folosiți pentru înlăturarea daunelor produse unor posturi de poliție, sedii ale inspectoratelor de poliție, inspectorate pentru situații de urgență, ale jandarmeriei, secții de poliție, de pompieri, alte imobile și mijloace tehnice aflate în administrarea acestora. Pe județe, suma de 1,585 milioane lei alocată suplimentar Ministerului Afacerilor Interne va fi distribuită după cum urmează: 1,109 milioane lei pentru județul Timiș, 188.000 lei pentru județul Arad, 109.000 lei pentru județul Maramureș, 65.700 lei pentru județul Cluj, 47.000 lei pentru județul Sălaj, 40.300 lei pentru județul Bihor, 15.000 lei pentru județul Alba, 5.000 de lei pentru județul Satu Mare, 4.500 lei pentru județul Hunedoara și 1.000 de lei pentru județul Bistrița-Năsăud.

Cei 170.000 de lei alocați suplimentar Ministerului Sănătății vor fi utilizați pentru repararea acoperișului Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Suma de 4,458 milioane lei alocată suplimentar Secretariatului General al Guvernului este destinată lucrărilor de reparații și refacere a unor lăcașuri de cult din județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Hunedoara. Banii se alocă din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului. Pentru asigurarea sumelor necesare, se suplimentează cu 16,829 milioane lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba