Așadar, conform OUG nr. 133 din 2020, elevii sunt îndreptățiți să primească 500 de lei în plus pe an. Există, însă, câteva condiții care trebuie respectate cât și un termen limita care trebuie avut în vedere pentru a putea beneficia de această suma.
Cine sunt beneficiarii
De acești bani vor putea beneficia copiii:
- din învățământul de stat primar și gimnazial ai cărui părinți au avut un venit lunar de până în 1.115 lei în luna iulie 2020;
- din învățământul de stat preșcolar, dacă venitul lunar pe membru de familie este egal cu sau mic mic decât 284 de lei;
- pentru care se poate prezența dovadă înscrierii la grandinita sau școală.
În funcție de localitate în care elevul își are domiciliul, termenul până la care se primesc dosarele pentru primirea celor 500 de lei poate varia. Limita, însă, este 7 septembrie 2020. În cazuri excepționale, acesta poate fi prelungit de autoritățile locale.
Documente necesare
- cerere pentru acordarea tichetelor (se completează la primărie);
- acte de identitate părinți/reprezentant legal (original pentru prezentare și copie la dosar);
- certificat de naștere al copilului;
- dovadă înscrierii la grădiniță/școală;
certificat de căsătorie al părinților (dacă este cazul);
- certificat deces părinte în original și copie (după caz);
- acte doveditoare venituri (adeverință angajator, cupon pensie, cupon ajutor social);
- anchetă socială;
declarație propria răspundere pentru părinții plecați la muncă peste hotare cu venitul realizat în iulie 2020.
Aceste acte se depun la primăria pe raza căreia domiciliază elevul.
Sursa.dcbusiness.ro