Sport
320.000 de lei de la Consiliul Județean Alba pentru fotbalul mic din județ!
Consiliul Județean Alba a hotărât aprobarea cererii de finanțare depusă de AJF Alba, a Programului sportiv „Dezvoltarea și promovarea fotbalului în Județul Alba”, aferent anului competiţional 2019-2020, în sumă de 320.000 lei
Cererea de finanţare nerambursabilă, verificată de către Comisia constituită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Alba, a îndeplinit criteriile privind eligibilitatea, completitudinea și încadrarea cheltuielilor în legislația națională în vigoare și în Regulamentul privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive, aprobându-se în ședința ordinară din 28.06.2019, alocarea din bugetul local al Judeţului Alba a sumei de: 320.000 lei, pentru finanțarea nerambursabilă a programului sportiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba.
În cadrul proiectului depus au fost cuprinse trei activități:
Activitatea 1: Plata baremelor de arbitraj și secretar de joc la toate competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba;
Activitatea 2: Campionatul Munților Apuseni, competiție rezervată zonei rurale a munților Apuseni;
Activitatea 3: Festivitate premiere, final de sezon competițional 2019-2020.
INFO:
Baremurile de arbitraj vor fi subvenționate de către AJF Alba, în urma parteneriatului cu CJ Alba, astfel:
Liga 4: Total 605 lei (255 lei subvenționat / 350 lei echipa)
Liga 5: Total 450 lei (225 lei subvenționat / 225 lei echipa)
Cupa României: – Până la faza optimilor de finală -inclusiv-, se va achita baremul aferent ligii din care face parte echipa considerată organizatoare (gazdă). Dacă echipa gazdă este din liga 5: Total 450 lei (225 lei subvenționat / 225 lei echipa), iar dacă este din liga 4: Total 605 lei (255 lei subvenționat / 350 lei echipa).
– Începând cu faza sferturilor de finală a Cupei României, baremurile de arbitraj și observare vor fi aceleași cu baremurile de la liga 4: total 605 lei (255 lei subvenționat / 350 lei echipa).
Juniori A1 „U19” Campionat Regulat: Total 215 lei (150 lei subvenționat / 65 lei echipa)
Juniori A1 Play Off (dacă este cazul): Total 260 lei (195 lei subvenționat / 65 lei echipa)
Juniori A1 Play Out (dacă este cazul): Total 215 lei (150 lei subvenționat / 65 lei echipa)
Juniori B1 „U17”: Total 215 lei (150 lei subvenționat / 65 lei echipa)
Juniori C „U15”: Total 195 lei (150 subvenționat / 45 lei echipa)
Echipele au obligația de a achita sumele aferente jocurilor din tur, în funcție de numărul jocurilor care le va disputa acasă, până cu 48 de ore înaintea începerii campionatului, altfel vor achita baremul integral, nesubvenționat, pe toată durata sezonului, urmând să achite baremul înaintea sau imediat după terminarea jocului disputat „acasă”.
Pentru a putea accesa această subvenție, cluburile trebuie să nu aibă restanțe din sezonul 2018-2019, către AJF Alba și să achite partea nesubvenționată înaintea începerii campionatului.
Juniori D „U13”: Total 120 lei (120 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Juniori E „U11”: Total 110 lei (110 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Juniori F „U10”: Total 50 lei (50 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 25 lei/joc (25 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Juniori G „U9”: Total 50 lei (50 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Trofeul „Gheorghe Ola”: Total 60 lei (60 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Trofeul „Gheorghe Ene”: Total 60 lei (60 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Campionatul Speranțelor „Dragoș Damian”: Total 30 lei (30 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Campionatul Județean de Futsal: Total 60 lei (60 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Cupa Satelor: Total 60 lei (60 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Interliga Națională (U7 – U10): Total 190 lei / joc (4x) (190 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală inclusă.
Campionatul Munților Apuseni: Total 60 lei (60 lei subvenționat / 0 lei echipa) – Asistență medicală: Total 15 lei/joc (15 lei subvenționat / 0 lei echipa)
Data limită de înscriere în competiții: 16 iulie 2019. Cluburile cu datorii, NU vor fi înscrise!
Terenul pe care clubul își dispută jocurile de pe teren propriu, la seniori, trebuie să corespundă cerințelor, pe care le puteți vedea accesând linkul de AICI.
– Ședință de lucru la liga 4: – 17 iulie 2019 – Ora 18:00
– Ședință de lucru la liga 5: – 18 iulie 2019 – Ora 18:00
– Ședință de lucru la juniori: – 19 iulie 2019 – Ora 18:00
– Ședințele de lucru vor avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Condiții de participare în noul sezon competițional, la seniori:
– S-a votat în unanimitate de voturi, ca echipele participante în liga 4, sezonul 2019-2020, să aibă pe toată durata jocului cel puțin un junior născut în anul 2001 (U19) sau mai tânăr;
– S-a votat în unanimitate de voturi, ca echipele participante în liga 5, sezonul 2019-2020, să aibă pe toată durata jocului cel puțin un junior născut în anul 1998 (U22) sau mai tânăr;
– Pentru a participa în campionatul ligii a IV-a, clubul trebuie sa participe si la juniori A1 sau B1 (născuți în anul 2001 și mai tineri sau 2003 și mai tineri).
– Echipele care doresc, se pot înscrie la ambele. Jocurile se vor disputa de regulă: Juniori A1-Marți, juniori B1-Joi, dacă echipele nu se pun de acord pentru o altă zi.
– Pe lângă cluburile de liga 4, se pot inscrie in campionatele de juniori A1 și B1, atât cluburi de liga 5, cât și cluburi care participă exclusiv la copii și juniori.
Sport
Crosul Unirii, ediția cu numărul 55, în 23 noiembrie, la Alba Iulia
Crosul Unirii, la Alba Iulia: Care este programul evenimentului
Ediţia a 55-a a tradiţionalei competiţii sportive “Crosul Unirii”, se va desfăşura sâmbătă, în Şanţurile Cetăţii din Alba Iulia (în zona restaurantului Gothic)
Primăria Alba Iulia, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, invită pasionații de sport, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, să participe la tradiționalul Cros al Unirii.
La eveniment sunt așteptați să participe copii, tineri și adulți, apți pentru efort fizic. Organizatorii au pregătit diplome, medalii și tricouri pentru toți participanții.
Program:
10:00 – 10:45 Distribuirea tricourilor
11:00 Start 1 km (copii până la 11 ani)
11:15 Start 2,7 km (categorii de vârstă 12 – 90+ ani)
12:30 Festivitate de premiere
Sport
Volei Alba Blaj, singura echipă neînvinsă în Divizia A1: Victorie și cu Dinamo
Volei Alba Blaj, singura echipă neînvinsă în Divizia A1: Victorie și cu Dinamo
Volei Alba Blaj a rămas singura echipă neînvinsă în Divizia A1 la volei feminin.
Liderul campionatul a câștigat meciul din deplasare cu a doua clasată, Dinamo, care era și ea fără eșec înaintea acestei confruntări. Scorul final al confruntării din Capitală a fost 3-2 pentru vicecampioana României.
În Top 5 sunt pe mai departe Volei Alba Blaj, Dinamo București, CSO Voluntari, CSM Lugoj și Corona Brașov.
Pentru Volei Alba Blaj urmează un alt duel de foc, pe teren propriu, cu CSM Lugoj, sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 18.00.
foto: facebook Volei Alba Blaj
Sport
CSM Unirea Alba Iulia, victorii pe linie la polo masculin Under 16
CSM Unirea Alba Iulia, victorii pe linie la polo masculin Under 16
Perioadă excelentă pentru echipele de polo ale CSM Unirea Alba Iulia.
Astfel, la masculin Under 16, recent, echipa din Cetatea Marii Uniri a câștigat toate cele 5 jocuri susținute în Bazinul „Floreasca” din Capitală.
Rezultatele înregistrate au fost următoarele: 19-2 cu ACS Real Team, 13-7 cu CSȘ Nr. 1, 8-5 cu Viitorul Cluj, 11-7 cu CSȘ Triumf și 17-5 cu ACS Wings.
Antrenorul Ovdiu Pocol s-a bazat pe lotul format din Alex Sularia, Iulian Răureanu, Pavel Usaciov, Andrei Jurcă, Adrian Iovan, Sebastian Cotișel, Petru Usaciov, Chiril Talmazan, Tudor Gherman, Ianis Andrei, Cătălin Sibișan, Alex Franc, Eric Baicon, Andrei Jicmon, Ianis Naciu.
sursa: Ziarul Unirea
-
Știriacum 16 ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 11 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 8 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului