Știri
30 de reguli de bun-simt, din experiența noastră
In fiecare zi trebuie sa iti exersezi, din toate punctele de vedere rabdarea si intelegerea fata de oameni.
Cu toate acestea, marturisim sincer ca am vrea totusi ca cei din jurul nostru sa cunoasca si sa utilizeze mai des regulile de comportament in public sau poate… pur si simplu… respectul. Cateva dintre ele le descoperi pe radiounirea .ro.
Mirosul de cafea din birou ne linisteste instant, dar primele guri sorbite impreuna au fost si un bun prilej de a ne varsa naduful cu privire la ceea ce nu ne place ca se intampla in spatiul public. Asa s-a starnit o adevarata avalansa de „reguli de buna – purtare” pe care foarte multi oameni in jurul nostru se pare ca le-au cam uitat.
Daca fiecare dintre noi am fi mult mai atenti la cei din jurul nostru, cu siguranta toate spatiile publice ar fi locuri cu mult mai placute pentru coabitare si de ce nu, viata ar fi cu mult mai usoara! Lista pe care am facut-o noi, ramane deschisa.
IN AUTOBUZ si alte locuri publice
1. Nu te aseza pe locurile rezervate batranilor, persoanelor invalide si persoanelor cu copii in brate.
2. Nu te inghesui, nu imbranci si nu agresa in goana pentru un loc liber.
3. Odata ajuns/a in mijlocul de transport in comun, incearca sa te deplasezi asa incat sa faci loc oamenilor care trebuie sa urce la randul lor, lasa spatiu in dreptul usilor.
4. Nu vorbi la telefon in mijloacele de transport in comun! Nu e nimic mai neplacut decat atunci cand cineva tine neaparat ca noi sa auzim conversatia sa indelungata, din care ii poti intelege toata viata. Ii respecti pe toti pasagerii unui mijloc de transport in comun atunci cand nu ii obligi sa iti asculte problemele personale.
5. Ca tot veni vorba de telefon, de data aceasta folosit in alt scop… Nu te machia in public! Se intampla adesea sa vedem domnisoare care isi corecteaza machiajul in oglinda telefonului, chiar in autobuz. Totusi, machiajul tine de spatiul nostru intim si nu e ok sa il executam in fata unui public deloc invizibil.
6. Nu te certa in autobuz! Nu este nimic mai neplacut decat atunci cand oamenii din jur transmit cele mai negative sentimente prin cearta. De obicei, din cauza a doi oameni, toti calatorii devin foarte iritati si tot ce iti doresti mai mult este sa te vezi iesit odata din butoiul ala cu pulbere.
7. Nu asculta muzica la telefon in mijloacele de transport in comun. De asemenea, nu da volumul maxim in casti! Pentru ceilalti nu se va auzi decat un fasait deranjant, foarte neplacut.
8. E de la sine inteles?… Nu vorbi tare in public.
9. Nu iti asuma dreptul de proprietate pentru ceva ce nu iti apartine.
10. Vara este recomandat un dus dimineata…
11. Da-ti telefonul pe silentios sau si mai bine, inchide-l atunci cand esti la un spectacol, la film sau la alt eveniment.
Pe STRADA
12. Nu iesi la bustul gol pe strada! Exista personae care sub pretextul caldurii toropitoare nu vor deloc sa ne scuteasca de privelisti… nu tocmai placute.
13. Nu vrem sa vedem lenjerie intima in public! – pentru cine iubeste pantalonii cu talia foarte joasa.
14. Strange in urma catelului scos la plimbare. Din pacate, aceasta regula de bun-simt nu prea este cunoscuta in Romania, motiv pentru care trotuarele, aleile din parc si dintre blocuri sunt pline de…
15. Nu traversa pe rosu chiar daca nu trec masini.
16. Stationeaza pe dreapta scarilor rulante. Partea stanga este rezervata persoanelor grabite.
17. Nu bloca trotuarul atunci cand te opresti sa vorbesti cu cineva.
18. Daca poti sa ajuti pe cineva care are nevoie, ajuta!
Printre COLEGI, PRIETENI
19. Nu vorbi la telefon atunci cand esti in compania cuiva. Este tare neplacut atunci cand esti alturi de o persoana care te ignora total, vorbind minute in sir la telefon…
20. Nu ocupa o masa de mai multe locuri la restaurant/cafenea daca nu ai nevoie! Adeseori vedem cupluri care ocupa mese de 4, 6 sau chiar 8 persoane.21. Cand esti in vizita, ofera-te sa ajuti gazda.
22. Cand folosesti o toaleta, strange in urma ta.
23. Cand esti la mare, la munte sau la picnic, strange gunoiul in urma ta!
24. Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!
IN TRAFIC
25. Nu stropi pietonii! (Sfat: Daca patiti acest lucru, pueteti sa reclamati la politie – retineti numarul de inmatriculare al celui in cauza si asigurati-va ca aveti un martor).
26. Nu folosi banda de urgenta pe autostrada! Atunci cand esti intr-o coada pe autostrada, cum se mai intampla pe drumul de intoarcere de la mare, nu e nimic mai neplacut decat sa ii vezi pe badaranii care vor sa arate tuturor ca ei sunt mai “inteligenti’, mergand pe banda de urgenta si reusind in fapt sa avanseze cu doar 5 cm.
27. Nu parca pe coltul intersectiei sau pe trecerea de pietoni.
28. Nu claxona pietonii daca sunt pe trecerea de pietoni.
29. Parcheaza pe un singur loc si nu pe doua.
30. Nu da flashuri in localitate.
Sursa garbo.ro
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știri9 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri4 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri55 de minute ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului