Doua recorduri speciale
Pe 27 mai 2017 intr-un oras pakistanez cu nume predestnat, Turbat, temperatura a ajuns la 53,5 grade, egaland recordul pentru tara cu 200 de milioane de locuitori. In aprilie temperaturile ajunsesera la 47 de grade, iar maxima din mai a fost cea mai mare inregistrata vreodata in lume in a cincea luna din an. Orase precum Sibi si Larkana sunt comparate cu iadul de catre locuitorii lor, iar in lista s-a adaugat si Turbat.
Apoi, pe 29 iunie, intr-un oras din sud-vestul iranului, Ahvaz (Ahwaz) s-au inregistrat 53,7 grade, record pentru Iran, tara unde temperaturile de peste 50 de grade apar cam in fiecare vara, insa cele de peste 53 de grade sunt extrem de rare.
Temperatura ridicata cumulata cu nivelul umiditatii fac ca aerul sa fie cu adevarat irespirabil in astfel de locuri. In plus, nici noaptea nu aduce vreo alinare fiindca in cele mai calde locuri minimele noptii se situeaza intre 30 si 33 de grade, existand locuri in care nu scad in cele mai calde nopti sub 35-37 de grade.
Aceste orase se afla in zone sarace ia disconfortul este cu atat mai mare pentru locuitori fiindca putini isi permit instalatii de aer conditionat si, oricum, curentul electric este rationalizat si poate fi oprit ore intregi.
La polul opus, in republica Iakutia din Rusia temperaturile au scazut la sub -55 de grade in ultima decada din decembrie in cel mai friguros sat locuit, Oimiakon, dar si intr-un alt loc din apropiere, Delyankir. Desi -55 este o temperatura foarte scazuta, ea nu se apropie de recordurile absolute din aceste localitati: -67 si -65.