Rămâi conectat

Știri

13 septembrie, Ziua Pompierilor: Repere cronologice din istoria pompierilor

Publicat

în

Anul revoluţionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei ale pompierilor militari

Nici nu se vindecaseră rănile incendiului care a devastat Bucureştiul, în martie 1847, când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi infanteriştilor a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

La intervenţia lui Suleiman-Paşa, care, însoţit de o armată numeroasă, a trecut Dunărea pentru a înăbuşi revoluţia română, s-a constituit, la 28 iulie – 9 august 1848, o locotenenţă domnească, formată din trei foşti fruntaşi revoluţionari între care şi fostul ministru de Interne Nicolae Golescu.

Reclamat de boierii reacţionari că a tratat cu Suleiman-Paşa a fost înlocuit de Sultan cu Fuad-Efendi, care s-a arătat mai ferm în înăbuşirea Revoluţiei române. La acuzaţia lui Fuad-Efendi care a caracterizat revoluţia ca o „rebeliune izvorâtă din acel duh al comunismului”, împotriva căruia se ridicase întreaga Europă şi a cererii restabilirii regimului regulamentar şi numirea lui Constantin Cantacuzino în funcţia de caimacam, majoritatea celor 200 de delegaţi care au mers în tabăra otomană de la Cotroceni a strigat: „Moarte, mai bine decât Regulamentul”, fapt pentru care comandantul turc a ordonat arestarea delegaţilor protestatari. Indignaţi de modul cum s-au comportat trupele turceşti la intrarea în Capitală, când au maltratat cu săbiile şi lăncile populaţia civilă, trecând cu caii peste cei căzuţi, şi de arestarea conducătorilor Revoluţiei române, unităţile militare române ce constituiseră un sprijin serios al revoluţiei, s-au pus în mişcare în pofida cuvântului de ordine al locotenenţei domneşti de a se abţine de la orice act ostil faţă de armata invadatoare.

Trupele otomane, sub comanda lui Fuad-Efendi, s-au deplasat lent, permiţând fruntaşilor Revoluţiei române să se refugieze din ţară pentru a nu fi arestaţi. Roata de pompieri a oraşului Bucureşti, care, datorită propagandei în rândurile ei, făcută de Dincă Bălăşeanu şi Ioan Deivos, devenise un sprijin statornic şi credincios al Revoluţiei paşoptiste, participând activ la apărarea ei şi asigurarea pazei bunurilor populaţiei, a părăsit cazarma de la Agie sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.  Ea a angajat, în mod spontan, lupta cu a doua coloană otomană, care, de douăzeci de ori mai numeroasă decât compania de pompieri, a pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii şi a staţionat în faţa cazărmii de infanterie.

În cursul luptei inegale, dar eroice, ostaşii roatei de pompieri, sprijinite de celelalte unităţi militare române şi de cetăţeni înarmati, au asaltat la baionetă artileria duşmană, capturându-i o parte din tunurile pe care le-a întors apoi împotriva turcilor, provocându-le sute de morţi şi răniţi.

Au căzut în această eroica bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri, între care şi ofiţerii Dănescu şi Starostescu, precum şi o parte din ostaşii Batalionului 2 din Regimentul 2 infanterie, care participaseră la luptă, trăgând asupra turcilor din interiorul cazărmii.

Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (care au fost înhumaţi ulterior în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei), şi au rezultat peste 100 de răniţi. Ceilalţi pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni.

După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu, unde Dincă Bălăşeanu a ocupat funcţia de centurion.

Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării. Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor.

Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească „Pro virtute militari”, înfiinţată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861), primind primul drapel de lupta din mâna domnitorului.

Recunoaşterea faptului că 13 Septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut ţara. Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbatorită dintotdeauna, ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA însă, a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea nr.121/1996 prinvind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar 1848 n-a făcut abstracie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii companiei de pompieri din Bucureşti şi o coloană a armatei otomane.

Pe timpul domniei lui Cuza, pompierii au beneficiat de atenţia sa deosebită, capul oştii inspectându-i des şi fiind mulţumit, de fiecare dată, de modul cum se prezentau cazărmile şi oamenii.

Tradiţiile consemnează, în acei ani, şi trimiterea în străinătate (la Paris) pentru perfecţionarea pregătirii, a primului ofiţer de pompieri. Caracterul militar şi structura organizatorică specific aveau să fie întărite şi statornicite încă din anul 1874, prin Înaltul Decret Regal nr.702.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Publicat

în

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc

Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar

Citește și crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Publicat

în

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Publicat

în

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba