Știri
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
In 13 noiembrie se marchează, din 1946, în ziua de naștere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), cel care a întemeiat prima școală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784
O altă zi, a nevăzătorilor, este marcată la 15 octombrie.
În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internațional, fiind marcat în lumea întreagă.
Prin manifestările dedicate Zilei internaționale a educației copiilor nevăzători se dorește atenționarea și sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. Educația nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar cadrul didactic este diferit. Există școli speciale, unde copiii nevăzători învață materii obișnuite, precum tainele calculatorului, cu ajutorul unor echipamente speciale și îndrumați de profesori special pregătiți.
Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficiențe de vedere.
Sunt organizate o serie de evenimente la care participă nevăzători și persoane care văd parțial. Sunt oferite cărți care pot fi citite de către aceștia.
Organizația Mondială a Sănătății a decis marcarea la această dată a Zilei internaționale a nevăzătorilor. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare cinci secunde, în lume, o persoană își pierde vederea. Aproximativ 45 de milioane de oameni sunt complet orbi. La fiecare minut, orbește un copil.
Știri
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Pe 21 noiembrie sărbătorim Ziua mondială a salutului. Salutul reprezintă un element esențial în stabilirea unor relații cu cei din jurul nostru
Salutul este o manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva, fiind completată de mimică, poziția corpului și ținută.
În 1973, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA au lansat Ziua mondială a salutului (World Hello Day). Ei consideră că salutul reprezintă o formă de acțiune interumană și un element important în realizarea înțelegerii și păcii dintre oameni de religii, rase și naționalități diferite.
În România, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări. La noi în țară, forma salutului depinde de zona geografică în care te afli. Bucureștenii se salută cu “Bună”, ardelenii își spun “servus”, iar cei din Banat, Cluj și Sibiu se salută cu “ceau” sau “ciau”.
Tinerii și adolescenții mai folosesc și formule de salut precum “Salve!”, “Salutare!”, “Te sărut!”, “Pa!”, “Noroc!”, “Salut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hi!”, “Hai, pa!”, “Hello!”, “Sal”. Formulele de salut “Sărut-mâna”, “Bună ziua” și “La revedere” aproape au dispărut din vocabularul românilor. Mai mult decât atât, “Cum îți merge?” sau “Ce mai faci?” sunt deja considerate forme de politețe și nu forme de salut.
Mulți români încă mai folosesc saluturi religioase precum “Domnul cu tine!”, “Hristos în mijlocul nostru!” și “Doamne ajută!”. De asemenea, încă se folosesc formule specifice sărbătorilor creștinești precum “Hristos a înviat!” la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, credincioșii creștini folosesc salutul “Hristos s-a înălțat!” și răspunsul “Adevărat s-a înălțat”.
De Ziua mondială a salutului, importanța comunicării este evidențiată prin organizarea de diverse demonstrații la nivel mondial. Această zi este sărbătorită în aproximativ 180 de țări. Istoria ne arată că primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere, datând de pe vremea dinastiilor chineze. Oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar.
Sursa:a1.ro
Știri
21 noiembrie, Sărbătoarea Luminii: Ortodocșii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Creştinii ortodocşi cinstesc sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului care aminteşte de momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de trei ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Sărbătoarea Luminii, o zi a privegherii și a prevederii, rânduită în calendarul ortodox în data de 21 noiembrie, este prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului.
În tradiţia populară, sărbătoarea este cunoscută sub numele Vovidenia sau Ovidenia, denumire întâlnită în Moldova, Muntenia şi în Oltenia. Potrivit documentelor religioase, praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului este cea mai nouă sărbătoare închinată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar în secolul al VI-lea. Evenimentele referitoare la naşterea şi copilăria Maicii Domnului nu sunt prezentate în cărţi ale Noului Testament. Dar aceste etape ale vieţii Maicii Domnului sunt relatate în secolul al II-lea, în Protoevanghelia lui Iacov. . În Apus, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost adoptată de Papa Grigorie al XI-lea, fiind celebrată pentru prima dată în anul 1374 la Avignon.
Intrarea Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: “Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”. Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in “Evanghelia dupa Iacov” sau “Protoevanghelia”, o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai “Bunavestire” are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).
Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. “La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria “cea noua”. Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu”.
In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.
Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.
Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: “Hristos Se naste, slaviti-L!…” Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.
Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.
In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana deNasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.
Știri
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
De Ovidenie, obiceiurile au rolul lor. Pe 20 noiembrie, are loc Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului, în tradiția ortodoxă și Preserbarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, la creștinii catolici.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, eveniment important al creștinătății, este simbolul supunerii față de puterea divină. Este o zi a luminii, a prevederii și a privegherii totodată.
Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului este o sărbătoare care îndeamnă femeile să iubească virtuţile creştine, să fie pline de smerenie, de blândeţe, de bunătate. Se spune că acum începe iarna, se deschid cerurile şi animalele capătă grai. Se sparge întunericul, răceala morții și a iernii. Numai că toată splendoarea din Înalt nu poate fi văzută decât de către cei buni și demni. De aceea, se fac praznice pentru cei care au murit, în special celor ce au avut moarte năprasnică, se aprind lumânări pentru cei ce au trecut la cele veșnice fără lumină. Este prima dezlegare la peşte din Postul Crăciunului.
Ține tradițiile dinainte de Ovidenie!
În noaptea din ajun, pe 20 spre 21 noiembrie, uşile şi ferestrele se ung cu usturoi, ca să nu intre strigoii. Nimeni nu munceşte şi se dau de pomană căni cu apă și colăcei cu lumânări. Fii atentă la cum e vremea de Ovidenie, că aşa va fi toată iarna. Dacă e senin și soare, vara viitoare va fi secetoasă. Dacă sunt nori, e semn rău, căci va urma un an cu epidemii. De ninge la Ovidenie, iarna va fi grea. Ce mai ai de făcut? Trebuie să ții lumânări aprinse în casă. Nu ai voie să dormi în noaptea din ajun. În unele regiuni din țară, se mai păstrează un ritual străvechi. În seara din ajunul Ovideniei, se umple o farfurie cu apă, lângă care se pune o lumânare. Se păzește toată noaptea, să nu se stingă și, între timp, se fac 300 de mătănii, 100 la început, seara, 100 la miezul nopții și 100 în zori. Cui reușește i se va îndeplini orice dorință.
Conform volumului Tradiții și Obiceiuri Românești, coordonat de editura Flacăra, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătorită pe 21 noiembrie corespunde, în calendarul popular, cu celebrarea unei divinități a lupilor.
Bătrânii spun că, de Ovidenie, se deschid cerurile și animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morți, iar celor care au murit fără lumânare li se aprinde una acum. În această noapte se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot efectua observații și previziuni meteorologice. Totodată, se spune că, aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”. Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”.
Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din „Vieţile Sfinţilor” despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului.
-
Știri6 minute ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri16 ore ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri2 săptămâni ago
Sfinții MIHAIL și GAVRIL: Care este semnificația numelor „Mihai” și” Gavril”. Ce alte nume derivate se sărbătoresc
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
-
Știri2 săptămâni ago
8 noiembrie: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul